28 iun. 2014

WIP - colectia de vara

De mult timp am pregătit colecţia asta cu iz de Mare şi soare, iar acum sper să o finalizez în curând.


Lucrez la ea ascultând Janis Joplin şi simt că munca pe care o fac ma vindecă de tristete şi melancolie.

2 iun. 2014

Beţie în pădurea de liliac

Pădurea de liliac ! Numai denumirea asta a trezit în mine un fior. Chiar există? Nu e doar un loc fantastic dintr-o poveste minunată? Există o pădure de liliac la noi în ţară şi eu nu am vazut-o încă? Oare ce astept? Ah da, să înflorească liliacul!


Deja de acum doi ani mă tot gândesc primăvara că vreau să mă îmbăt cu parfumul liliacului înflorit. Nu doar cu un buchet în vază ce asteaptă să se scuture şi să moară ci cu parfumul a mii de flori vii şi vesele, îmbibate cu soarele crud de munte. Anul trecut nu s-a potrivit, parcă era vreme rea, sau aveam noi treabă, nu mai stiu exact, dar anul asta am fost hotărâtă să o văd şi să ma îmbăt cum nu m-am îmbătat încă niciodată.

AddThis