Se afișează postările cu eticheta desen. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta desen. Afișați toate postările

22 ian. 2016

Începem anul creativ

Nu îmi vine să cred cum trece timpul! Dar parcă decembrie întodeauna aşa e, sau cel puţin la mine, căci începând cu sărbătoarea de Moş Nicolae o ţin într-un chef aproape continuu şi îmi petrec tot timpul liber cu prietenii. Timp pe care în restul anului am senzaţia că îl pierd printre degete şi oricât mă zbat tot nu îmi ajunge. Dar decembrie e altceva, e relaxare , e vreme pentru familie şi prieteni, e timpul pentru vizionat filme, băut ceai cu scorţişoară şi uitat de online şi postări.

Ştiu că am neglijat blogul, din nou, la fel cum am neglijat şi magazinul de bijuterii, dar nu am  uitat de ele ci doar au căzut o treapta mai jos pe lista de priorităţi. Nu va faceţi însă griji, o să vin tare din urmă.

Pentru asta am profitat de faptul că am mai avut nişte zile rămase din concediul de anul trecut şi mi-am prelungit concediul de crăciun cu o săptămâna creativă petrecută aproape în totalitate meşterind. Randamentul nu a fost totuşi pe cât aş fi sperat eu dar am câteva lucruşoare drăguţe ce stau acum cuminte pe birou şi îşi aşteaptă rândul la pozat.

În săptămâna asta liberă de griji am reuşit să termin câteva proiecte şi idei ce îmi zburdau de mult prin cap, aşa că, acum e loc pentru proiecte noi :)


Sper să reuşesc în curând, să fac şi photoshooting-ul pentru Etsy şi să postez apoi broşele cu munţi desenaţi pe lemn, colierele cu litere pirogravate şi nişte portrete personalizate despre care o să povestesc în altă postare mai pe larg.


26 mar. 2013

Desenez


M-am pus sa desenez din nou. Asa cate putin, si cam cu lipsa de incredere si motivatie, dar totusi vreu sa trag de mine si sa mai desenez cate ceva din cand in cand, caci simt ca uit si imi lipseste exercitiul.


Cu ceva mai mult entuziasm m-am pus intr-o noapte, in care somnul nu mi-a fost prieten, sa imi pictez niste balerini. Stateau iei de mult prin dulap si asteaptau zile mai gloriose, dar acum in sfarsit le-am gasit menirea. Asa ca de acum in colo voi putea pluti pe aripi de fluturi

 Acum astept doar sa vina primavara sa ii pot purta :)



4 dec. 2012

Astept ploi marunte de toamna

Toamna asta a trecut aproape neobservata. Parca ieri erau ultimele zile de vara tarzie in care m-am plimbat prin parc si am savurat razele tot mai lipsite de forta a soarelui, iar astazi deja m-am zgribulit de frig pe bicileta si am simtit mirosul iernii.

Unde a ramas toamna, aia urata si ploiasa pe care ma pregatesc sa o infrunt inca de la inceputul anului? Toata truda mea sa fi fost in zadar si sa nici nu apuc sa ma plimb cu umbrela mea vesela prin furtuni si ploi marunte? 

Nu stiu daca va mai amintiti, dar am inceput proiectul cu umbrela vesela inca din ianuarie, iar acum, cand in sfarsit l-am finalizat, ploaia se ascunde de mine. Toata nerabdarea mea se inghesuieste in fiecare dimineata la geam si spera sa pot iesi la plimbare cu umbrela care mi-ar face ziua mai senina.







Poate maine va fi vremea mai buna pentru umbreluţă !

2 apr. 2010

Sarbatori fericite

Incep cu urarile de rigoare si niste poze vesele pentru a intampina primavara :)




Saptamana ce a trecut a fost aglomerata si m-a obosit asa de tare ca nu am mai apucat sa pun nici pozele de la targul din Timisoara pe blog. Oricum a fost obositor si targul in sine, desi parea vreme frumoasa , a fost totusi frig, si eu nu m-am imbracat suficient de gros ca urmare mi-a intrat frigu in oase de nu mi-am revenit pana luni.




Apoi am mai facut niste etichete smecheroase pentru un prieten, "dl Rosu", ca sa se inteleaga treaba cu "Vin Rosu din struguri albi" ;).



Si cu vinul inchei pentru saptamana asta si va urez inca odata Sarbatori Fericite si aveti grija cu excesele de pasti, ca dupa doare burta, va spun din experienta ;)

24 mar. 2010

La munte

In weekend am plecat la munte în speranţa că o să savurez si eu primavara. Din păcate, pana acum, soarele aparea doar in timpul saptamanii, cat am stat inchisa la birou. Dar gata s-a hotarat ca mergem cu prietenii la munte, stam cu burta la soare si lenevim. Toate bune si frumoase, dar cand am ajuns, zapada era asa mare ca nici nu am reusit sa urcam cu masina pana sus la cabana. Asa ca, de caldura in excess nici vorba, si nici aer de primavra parca nu a fost. Totusi spre duminca s-a mai incalzit si au inceput sa se topeasca zapezile si sa miroase a primavara. Ne-am plimbat si noi un pic si am facut poze la drumul pe care am umblat, si care arata mai mult a râu decat a potecă. Dar a fost placut, soarele ranjea la moi si bocancii ne-au aparat cat de cat de mlastineala prin care tropaiam.







Pretextul excursiei a fost ziua de nastere a doi dintre prietenii cu care am plecat. Asa ca va arat si cate ceva din personalizarile facute cadourilor lor. Sper ca s-au bucurat cel putin la fel de mult cat mi-a facut mie placere sa desenez ;)



18 aug. 2009

Pasarele iubarete

Nu sunt eu fana nunti, dar duminica asta se vor casatori niste prieteni buni de ai nostrii si cu aceasta ocazia m-am gandit sa le fac si eu un cadou mai personalizat, si anume niste pasarele iubarete pentru pus pe tort :D
Ideea mi-a venit cand am vazut pe etsy shop-ul Red Light Studio a carui detinatoare face niste "cake toppers" absolut adorabile. Nu sunt ale mele nici pe departe asa dragute dar sper sa placa mirilor si asa ca sunt facute cu drag :)





Am mai reusit sa desenez si pe cutiuta de bijuterii ce am cumparat-o inainte de concediu. Iar momentan mai mazgalesc pe niste perii de par cu printese din povesti.
Apropo , stie cineva ce culoare de par avea scufita rosie? Ca nu imi dau seama nici cum daca scria in poveste sau nu.

13 aug. 2009

Bratari fimo

Azi m-am gandit sa pun niste poze cu bratari de fimo facute inainte de targul de la Brasov.
De povesti nu am chef de loc, asa ca sper sa va multumiti cu poze ;)





Ah, mai am gasit o mica schita cu fire de iarba, nu e nu stiu ce mare arta, dar mie imi place ca are asa o nota asiatica :)

2 iul. 2009

Pe treaba

Sunt pusa pe treaba zilele astea, dar nu prea se vede, pentru ca am inceput multe si nu am terminat decat putine.





18 iun. 2009

Work in progress & teaser :P

Am inceput ieri sa desenez putin :), sunt nerabdatoare sa vad cum ies la final culorile, caci inca nu m-am hotarat ce culori o sa folosesc.




Iar acum, asa ca sa va fac curiosi, o sa va arat ce achizitie am facut azi :D.
O sa fie noua colectie de vara, si sunt foarte nerabdatoare sa incep sa lucrez la ea. Evantaiele sunt asa de delicate, cred ca o sa imi fie putin frica sa nu le stric. Imi place foarte mult lemnul de bambus si hartia de orez folosite la cel alb, dar si cel negru cu panza e interesant. Pacat ca sunt prea obosita, ca tare as fi avut chef sa incerc cum pot desena pe ele, pare putin cam complicat cu pliurile, dar nu o sa ma las la ele :D







Ah, si am mai cumparat o cutiuta de bijuterii foarte ingenioasa, care are niste ţimbirici facuti special pentru a infasura lanturile ca sa nu se incurce intre ele.
De fapt cred ca m-am indragostit de forma cu colturile rotunjite si de aceea nu am putut sa ma abtin. Nu vreti sa stiti ce fata a facut Marius cand a auzit ce de bani am stricat iar, hihi, dar a meritat, sunt plina de entuziasm si abia astept sa ma apuc de treaba.

3 mar. 2009

Pregatiri intense

Pentru 7-8 Martie si expozitia Cloud Factory din Timisoara care se va tine din nou in magicul subsol de la Casa artelor pe str. Augustin Pacha (în Unirii lângă Java Cafe).
Pana sambata va mai momesc cu poze din "atelier" , cu work in progress, si unele chestii finalizate pe care o sa le puteti vedea live in Timi :)





22 nov. 2008

Lizi LAnghals



"Ea e Lizi Langhals, Lui Lizi ii place foarte mult marea, si mai ales Marea Neagră, se spune că ar avea stramoşi din mare. Ea face parte din poporul oamenilor-sămînţă, un popor vesel lipsit de griji şi foarte apropiat pămîntului şi naturii. Oamenii-sămînţă nu işi fac griji cum arată sau ce poartă,de aceea in cele mai multe cazuri nu poartă nimic, dar Lizi ţine morţiş la cerceii şi fundiţele albastre care le-a primit de la un pescăruş anul trecul la Vama Veche. Cred că acolo s-a înfiripat o poveste de dragoste, dar cine ştie? Lizi nu vrea să ne spună nimic."

Am reusit sa fac desenu pe ultima suta de metrii pt concursul http://www.u-man.ro/event/attc-toy-dolls-contest Sper sa nu fie pudici cei din juriu ;P si sa accepte papusa :D

AddThis