Ljubljana și Slovenia - Împreună cu prietenii și gerul e mai călduț

Anul trecut a fost, dacă stau să mă gândesc, unul plin de evadări. M-am trezit că am călătorit mai mult decât aş fi putut visa la începutul anului. Mă bucur nespus că am avut tot felul de ocaziile surpriză şi mă bucur şi mai mult că ele au fost alături de persoane foarte dragi mie.

O să încerc să recapitulez aşa încet pe unde am fost şi ce am văzut,

Toama fugitiva cu "flori de mac"

Octombrie! Nu îmi vine să cred că e deja octombrie! Unde a fugit toamna de anul ăsta? Parcă ieri erau încă temperaturi insuportabile de vara şi azi a venit iarna şi plouă aşa mărunt că am impresia că doar o adiere uşoară mai lipseşte să transforme stropii în fulgi. 

  

La ultima tură cu bicicletele prin pădure încă simţeam căldura cam apăsătoare şi am rămas uimită să găsesc o floarte de mac rătăcită prin pădure. Se pare că timpul a trecut totuşi mai repede pe lângă mine iar macul roşu aprins din depărtare era prevestitorul toamnei ce mi-a scăpat cumva printre degete. 

  

Privesc încă cu nedumerire pe geam şi sper totuşi la un octombrie auriu cu raze blânde de soare care să ne mai bucure cu un sfârşit de săptămâna pe la munte, prin păduri undeva la aer curat.

Visez la zile ce încep cu o ceaţă deasă, sufocantă şi totodată revigorantă şi care se transorma într-un zâmbet larg al cerului senin de toamna cu al sau soare jos ce învăluie pământul într-o lumina blândă.

Să se fi terminat totul aşa repede, pe nerăsuflate, pe nesavurate? Parcă nu vreau să accept încă. Mai trebuie să fie câteva raze de soare care mă aşteaptă să îmi fac timp. Timp de savurat cu toţi porii, timp de încărcat energia solară acolo unde e mai aproape de noi, în natură!

Aştept aşadar să fiu auzită de soarele blând de toamna şi o să revin apoi cu poze şi forţe proaspete, poveşti de vara şi treburi meşteşugite mai cu spor.

Explorand Peloponezul - Partea V - Methoni, Pilos, Plaja Voidokilia si castelul Navarino

Am stat noi cât am stat la pârjolit şi bălăcit, dar eu aveam în plan să dăm o fugă şi prin zona asta, mai ales că prin apropiere se afla o altă plajă emblematică a Peloponezului: Plaja Voidokilia. Aşa că, după ce ne-am mai revenit puţin, am pornit din nou într-o plimbare de o zi.

Dimineaţa am început-o cu vizita castelului din Methoni. Castelul, cu pereţii de piatră pe care cresc tufe verzi prin toate crăpăturile, a fost impresionant iar lumina a fost numai bună pentru a scoate în evidenţă cerul limpede ce contrasta cu piatră nisipie a zidurilor părăsite. 

Am profitat de orele dinaintea zăpuşelii de amiază ca să fie cât de cât suportabilă excursia. Chiar şi aşa plimbarea de la cetate până la mica fortăreaţa Bourtzi nu a fost una uşoară, şi, doar gândul că ne apropiem de umbră şi de marea răcoritoare ne-a împins să înaintăm. 

Eu am fost în lumea mea aici printre ruine înconjurată de albastrul marii. 

Explorând Peloponezul - Partea IV - Dimitrios Shipwreck, Stavri, Diros Cave, Finikounta

Cu greu m-am desprins de plaja cu vegetaţia exotică şi apa aceea limpede ca sticla, şi, deşi eram deja pe drum mai departe, încă visam cu ochii deschişi la acel albastru cristalin din Elafonisos.

Azi aveam de parcurs cam 160 de km pe coastele Laconiei până în inima Peninsulei Mani. Drumul, deşi nu era lung, a fost din nou unul pe care l-am parcus destul de încet, când cu marea în stânga noastră, când şerpuind peste munţi, când rătăcind prin livezi de măslini sau portocali.

Explorând Peloponezul - Partea III - Monemvasia, Portul Gerakas, Elafonisos

În Monemvasia am ajuns seara destul de târziu, dar parcă nu am vrut să ratez ocazia de a vedea "Oraşul Ascuns" cu felinarele aprinse, aşa că, deşi obosiți, tot ne-am pornit la o plimbare nocturnă pe străduţele înguste din piatră bătrână.

Pentru piatra asta şlefuită, călcată în picioare de sute de mii de oameni secole de-a rândul, am o slăbiciune de nedescris. Orăşelele astea cu străzi înguste şi miros de mare în noapte îmi fac mereu inima să bată un pic mai tare.

Exploarând Peloponezul - Partea II - Argos, Mykene, Nafplion, Sparta, Mystras

Cu o întârziere de aproximativ o oră faţă de planul întocmit de acasă pornim la drum, cu următoarea destinaţie: Argos. Drumul e lin şi soarele nu mai are putere asupra noastră, am pornit aerul condiţionat şi am început să ne revenim aşa încet din nebunia cu mocăniţa grecească.

Pe când ne arpoiem de autostrada ce trebuia să ne ducă la destinaţie, Marius insistă să o ocolim. Încerc să îi explic că nu prea avem cum, că ea taie drumul nostru fix de-a curmezişul şi, singurul drum pe care îl văd pe harta detaliată a Peloponezului, pare pare să fie unul neasfalat, şi nici ăla nu e sigur că trece pe sub sau peste autostradă. El, căpos, insistă să schimb setările din GPS şi să încercăm totuşi. Nu mai am nervi să îl contrazic, şi fiind doar o distanţă relativ mică până la punctul de răscruce îl las să se lămurească cu ochii lui, că nu ai cum să convigi un "Toma necredinciosul" că ştii citi o harta şi că GPS-ul nu ştie să facă asta mai bine decât tine.

Soarele era pe apuse şi noi trecem pe lângă o capela/biserica ciudăţică, parcă construită din resturi de foste clădiri. Arhitectură mă duce cu gândul la biserica de la Densuş şi mă pun să o pozez în treacăt. Suntem obosiţi şi nu prea mai am chef nici de poze, dar arhitectura e prea interesantă şi lumina parcă prea invită la pozat aşadar cobor repde, desculţă şi fac câteva poze pe fugă.

Mai mergem câţiva kilometri până la drumul buclucaş desenat cu linie minusculă, albă pe hartă şi

Explorând Peloponezul - Partea I - Mega Spileo - Kalavrita cu mocănița grecească

Nici nu ştiu dacă îmi mai amintesc bine toate peripeţiile de anul trecut, dar acum, că se apropie iar perioada de concediu, parcă mă apucă nostalgia şi simt nevoia să povestesc pe îndelete aventura noastră din Peloponez.

M-a cam luat valul şi nu cred că am fos conştientă în ce mă bag, dar am planificat şi executat anul trecut un roadtrip prin mai tot Peloponezul. Şi nu vă imaginaţi că am luat avionul până la Athena şi am închiriat apoi vre-o masină, nu, noi am plecat de acasă cu maşina noastră, că, cine nu ştie din timp când primeşte concediu nu prea are cum să îşi cumpere bilete de avion la un preţ rezonabil, aşa că am ales varianta "hardcore" de condus de la început până la capăt.

Prima zi am început direct cu belele. Marius şi-a ras barba seara dinainte de plecare, şi s-a trezit că acum pare părul mult prea lung, aşa că sâmbătă, dis-de-dimineaţă, căutam o frizerie ce să fie deschisă înainte de ora 9.00. Spre surprinderea mea, cam la a treia încercare, am avut succes şi până pe la 9 am şi pornit la drum. Ziua am petrecut-o mai toată pe drum, la fel ca cea de-a doua şi bineînțeles și ultimele două. Am ajuns după aproximativ 10-11 ore de condus şi ne-am bucurat enorm de piscina hotelului, care ne-a mai oferit puţină relaxare înainte de culcare.

Workshop de restaure mobila

Sunt ruptă de oboseală și nu îmi vine să cred la ce probă de pictat viteză m-am înhămat. Eu am pornit la drum cu gândul că voi participa la un curs, în care, eventual, vor fi câteva exemple practice şi m-am trezit într-un maraton nebun de trei zile în care nu am apucat nici să mănânc, decât pe fugă. Dar haideţi să o luăm cu începutul şi să vedem ce s-a întâmplat.

La vernisajul expoziţiei de stampe japoneze văd un afiş de la Citizenit în care e trecut un workshop de restaurare mobilă. Îmi sclipesc ochii şi o conving şi pe Alina destul de uşor să mergem să vedem ce o fi de el. Mă bucur să aud că şi Moni e interesată şi mă gândesc că dacă nu o fi mare brânză de workshop măcar avem ocazia să ne mai întâlnim şi noi. 

Săptămâna mea a început liniştită, cu o zi liberă, aşa că, teoretic, sunt pregătită de workshop. Mă trezesc marţi că am o zi destul de plină la lucru, şi trebuie să stau peste program. Ca urmare nu reuşesc să ajung pe ora 18.00 ca să prind tot ce se vorbește, dar mă strecor pe undeva şi ascult dicuția despre smirghelit, decapant şi îndepărtarea termică a vopselelor de pe mobila veche. Se mai discută câte ceva despre carii şi conservarea mobilierului, dar din păcate la cum m-am grăbit să ajung nu am reuşit să îmi iau un caiet să îmi notez substanţele în cauză. 

Alina, deşi stă la doar câţiva metri de fabrică, reuşeşte să întârzie şi mai mult decât mine, iar Moni s-a zăpăcit în date şi mi-a zis că nu promite că ajunge de azi. Până mă duc şi eu să îmi lipesc numele pe piept pare se că am pierdut ceva, căci deodată aud că trebuie să îşi aleagă fiecare un partener şi un obiect din cele expuse. Ochesc un scaun drăguţ, dar până mă hotărăsc eu cineva l-a şi şutit aşa că pun mâna pe un sertar cu două mânere şi aştept cu nerăbdare să vină Alina. 

Ea ajunge chiar după ce ni s-a spus să ne alegem un finisaj, pe care dorim să îl aplicăm piesei de mobilă aleasă. Ne tot uităm noi la toate efectele frumoase de crăpare, rugină şi alte patine interesante dar parcă uşa aceea cu flori pictate ne zâmbește. Mai dăm o tură să vedem ce finisaj să alegem şi tot la uşa pictată ne întoarcem. Alina se îngrozeşte puţin la gândul de a picta dar florile alea pictate tot îi fac cu ochiul. Eu, încrezătoare şi inconştienţă, pun mâna hotărât pe uşa pictată şi ne pecetluiesc soarta pentru următoarele trei zile.

Savurând primăvara pe bicilete - Tura Tauț-Minișu de Sus-Vașoaia-Minișel-Tauț

Primăvara de anul ăsta a început în forţă, cu călduri de vară şi weekend-uri cu exesiv de mult soare, iar eu nu am putut decât să o las mai moale cu lucrul şi să mă apuc de savurat vremea bună.

Am evadat cu bicicletele cât am putut de des şi aşteptăm cu nerăbdare ca temperaturile să crească şi pe timp de noapte, ca să ne luăm şi cortul cu noi şi să petrecem şi mai mult timp în natură, cu foc de tabăra seara, şi tot tacâmul!

Până una alta am ales să ne plimbăm în ture scurte şi relaxante. Marius a găsit un traseu ce părea interesant şi nu necesita prea mult timp aşa că am zis că o luăm pe o cale bătută şi sigur nu vom da greş.

Am pornit într-o duminică pe la 10.00 din Arad şi speram să ajungem repede la Tauț, dar drumul era destul de rău aşa că nu cred că am pornit pe traseu înainte de ora 12.00. Oricum nu ne-a speriat asta prea mult, căci tura se anunţa una uşoară de 4-5 ore, şi chiar şi cu pauze excesive de pozat nu ar fi trebuit să ne facem griji, aşa că am pornit voioşi la drum.

Cum a fost la evenimentul Textilia din Cluj

M-am întors de la Cluj plină de energie şi idei noi, plina de entuziasm şi mult mai încrezătoare decât am pornit la drum joi după-masa. Da, simt încă oboseala adunată peste weekend dar nu o bag în seama căci sfârşitul ăsta de săptămâna m-a îmbogăţit cu o groază de impresii, păreri şi revelaţii personale.

Dar să o luăm cu începutul şi să vă explic despre ce e vorba. Am pornit joi, după ce am terminat serviciul, cu trenul spre Cluj pentru a participa la evenimentul organizat de Textilia: conferinţe şi târg meșteșurăresc. Mă aştepta un drum de mai bine de cinci ore singură pe tren, dar m-am înarmat cu o carte de marketing iar pe când am ajuns la Cuj îmi doream să mai dureze puţin drumul căci eu mai aveam de citit.

Weekend in Cluj cu conferinte si tot felul de surprize

Acum două săptămâni am fost invitată de Raluca de la Asociatia Climb să particip la conferința „Meșteșugul și rolul structurilor de economie socială în păstrarea tradiției” la Fundatia Kallos Zoltan, în localitatea Răscruci

Ocazia de a evada un weekend din cotidian și a participa la o conferință despre meșteșuguri mi-a surâs imediat, așa că nu a mai fost nevoie de mult și am pornit la drum. Le-am convins și pe arădencele mele creative de la Monel si Hanaletters să mi se alăture și ne-am bucurat împreună de un sfârșit de săptămână ce se preconiza a fi cel puțin interesant, chiar dacă nu eram noi încă lămurite la ce să ne așteptăm.

Am ajuns noaptea la fundația din Răscruci și am fost plăcut surprinși de faptul că Raluca și Andra ne-au așteptat și ne-au primit călduros chiar și la ora aceea târzie. Desi eram cam obosiți cu toții, parcă faptul că eram într-un apartament de internat, cu totii la grămadă, ne-a dat senzația de tabară și ne-a făcut să pierdem vremea râzand din orice prostie, asa că nu ne-am culact decât târziu în noapte.

Am râs noi seara cu toții dar și dimineața am fi plâns tot împreună, că nimeni nu prea a vrut să fie primul care se trezeste să ocupe baia. Ca urmare am întârziat la micul dejun și, și la conferință, tot ultimii am ajuns.

Conferința a fost foarte interesantă și ne-a prezentat câteva afaceri sociale, adică firme care angajează un anumit procent de personal din grupuri dezavantajate. Printre aceste proiecte se numară și Mestesuguri de câmpie,

Weekend la Alba Iulia, Râpa Roșie și Detunatele - cu pădurea magică din jur

Ştiu că sunt tot în urmă cu postările, dar mă încăpăţînez să nu renunţ, căci am făcut atâtea lucruri care merită povestite. O să încep cu ultima escapadă spontană, căci e însoțită și de poze, așa că am material vizual pentru cine se plictisește de poveștile mele.

Am aflat cam în ultimul moment de concertul Goran Bregovici din Alba Iulia şi era cât pe ce să nu găsesc cazare. Alba Iulia a fost rezervată deja în mare parte până joi când m-am dezmeticit eu. Cu un pic de noroc şi împinsă de ambiţia de a vedea concertul am găsit cazare la câţiva km de Sebeş.

Inca o excursie de o zi pana la Alberobello si Ostuni

După ce, în sfârşit, am reuşit să îmi îndeplinesc dorinţa de odihnă şi relaxare, nu a mai durat mult până inima mea devenea din nou nerăbdătoare, şi tânjea să plece din monotonia leneşă de stat la plajă, bălăcit şi citit.

Am început să îl bâzâi pe Marius să pornim într-o excursie până la Alberobello, Martina Franca şi Ostuni. El părea să prefere leneveala pe plajă, şi înotul în albastrul nemărginit în locul agitaţiei şi stresului de a conduce pe străduţe înguste prin cătunele italiene. După ceva insistențe am reuşit să îl conving că excursia planificată ar merita efortul dar negativismul cu care a pornit ne-a cam împotmolit încă de la început.

Eram parcaţi între doi copaci,căci aşa era toată parcarea, mărginită cu arbori care delimitau fiecare loc de parcare. Dar cum arborii au obiceiul de a nu creşte perfect drepţi unele locuri erau mai largi decât altele, iar noi eram înghesuiţi întru-nul din locurile mai strâmtorate. De groaza locului ,

La Adriatică cu cortul

După încă o noapte petrecută în campingul din Pompei ne-am trezit destul de voioşi, căci următoarea oprire era la MARE. Ne-am strâns cortul în grabă şi am pornit, de dimineaţă, la drum.

Planul era să nu urcăm pe Autostrada, atât din considerente financiare cât şi de dragul peisajului. Am avut de parcurs vreo 300 de km, aşa că eram hotărâţi să îi parcurgem în linişte savurând tot ce ne poate oferi sudul Italiei ca peisaj și dacă e timp să mai oprim pe la vreo ruină. Ne-am trezit însă prin ceva periferie dubioasă al Napoliului, pe drumuri rele şi extrem de aglomerate. După o vreme de rătăciri prin cartiere cam ghetou ne oprim să întrebăm totuşi de drum, iar la sfaturile localnicilor refacem planul şi urcăm pe autostrada ocolită iniţial. Am pierdut mai bine de o oră aşa şi nu am avut parte de nici un peisaj, doar de agitaţie şi trafic printre clădiri sărăcăcioase. Acum, cu planul refăcut, ne bucurăm că, spre seară, o să facem în schimb baie în mare.

Drumul pe autostradă e cam acelaşi oriunde te-ai afla aşa că nu îmi amintesc decât momentul când am ajuns să vedem primul camping de pe lista noastră.

Ziua 7 - După-amiaza în Napoli

De la Napoli nu ştiam exact la ce să mă aştept. Am citit despre el de la laude şi extaz până la denigrări şi imagini aproape de cele din filmele de groază. Aşa că, recunosc, am stat în tren tare nerăbdătoare să văd ce urmează.

Drumul, de vreo jumătate de oră, nu m-a impresionat.

ziua 7 - Dimineaţa în Pompeii

Pe cât de plăcut am adormit ieri, cu Led Zepelin şi Travis cântate la chitară, tot la fel de plăcută a fost şi trezirea. Căci lumina caldă, de dimineaţă, ce trece prin acoperişul cortului, parcă mai îmblânzeşte puţin din şocul acustic al ceasului nemilos.

Italia ziua 6 - Civita di Bagnoregio + Sorrento

În colţul ăsta de lume aş mai fi stat puţin. Aș fi vrut să ne mai oprim o leacă din maratonul în care ne-am înhămat, dar, şi tentaţia de a mai vedea cel puţin la fel de multe minunăţii de acum încolo, era mare aşa că regretele la un concediu tihnit au rămas şi noi am pornit mai departe la drum.

Traseul prorgamat  pe azi e Sovano - Pompei, drumul cel mai scurt (cu un mic ocol prin Civita di Banoregio). Pentru a ajunge la vechiul oraş părăsit din Banoregio am trecut prin Bolsena, un alt orăşel frumos din zonă care merită ceva atenţie şi timp dar care noi l-am văzut doar în treacăt cu atenţia sporită în căutarea drumului pentru a nu ne rătăci. Am ieşit din oraş şi

Italia ziua 5 - Pitigliano, Sorano și Saturnia

După încă o noapte dormită buştean, ne-am trezit dimineaţă, înconjuraţi de un peisaj şi o atmosfera rustică de deal şi am savurat aerul proaspăt al dimineţii. Înante de a porni din nou la drum am hotărât că avem nevoie de o noapte în plus ca să putem savura cu adevărat zona, şi decizia asta cred că a fost cea mai bună idee din concediul ăsta. Noaptea aceasta în plus ne-a adus ceva mai multă relaxare şi ne-a permis să savurăm mai mult exursia de azi.

Italia - ziua 4 - Siena si Monteriggioni

Dimineaţa a început ca şi cele de până acum, cu deşteptătorul pus să ne strice somnul cel mai dulce pentru a putea savura cât mai mult din ziua intensă ce va urma. Aşa că după un mic dejun copios ne grabim să pornim la drum şi parcurgem traseul pitoresc prin mijlocul Toscanei până la Siena.

 

Siena nu e cu nimic mai prejos la capitolul grandomanie, splendoare şi bogăţie  decât toate celelalte oraşe văzute până acum.

Italia - ziua 3 - Florenta si San Gimignano

Empoli a fost singurul loc din zonă în care am găsit o cameră la un preţ de care să te poţi apropia în luna August. Alegerea s-a dovedit una bună, camera a fost foarte frumoasă şi curată, apartamentul era aproape de gară şi parcarea maşinii a fost gratuită pe stradă.

După ce am luat micul dejun ne-am îndreptat spre gară, am luat bilete şi am aşteptat cu nerăbdare trenul spre Florenţa. Când am coborât din tren, şi am ieşit din gara Firenze, în faţa ochilor s-a deschis o piaţă largă cu extrem de multă lume şi o forfotă inimaginabilă. Dacă Lucca sau Pisa păreau ieri aglomerate, nu se prea compară cu ce e astăzi aici, şi încă nici nu am intrat în oraş. Info Point-ul din gară e supraplin, şi noi stăm la rând să primim o hartă.

Oraşul ăsta e mult mai mare şi mai impunător decât cele de ieri luate împreună.