Italia - ziua 4 - Siena si Monteriggioni

Dimineaţa a început ca şi cele de până acum, cu deşteptătorul pus să ne strice somnul cel mai dulce pentru a putea savura cât mai mult din ziua intensă ce va urma. Aşa că după un mic dejun copios ne grabim să pornim la drum şi parcurgem traseul pitoresc prin mijlocul Toscanei până la Siena.

 

Siena nu e cu nimic mai prejos la capitolul grandomanie, splendoare şi bogăţie  decât toate celelalte oraşe văzute până acum.
Pare mai mic decât Florenţa, dar mai mare decât Lucca şi Pisa. Despre aglomeraţie ce să zic , nici aici nu s-a lăsat la restul căci am nimerit exact în una din cele două zile pe an în care se sărbătoreşte Palio di Siena.

Eu citisem înainte că Siena e renumită pentru cursele de cai dar nu am planificat să ajungem aici exact în ziua asta, ci mai degrabă aşa s-a potrivit. Aşa că norocul meu nativ ne-a trântit în oraş în una din zilele probabil cele mai intresante în care am putut vizită Siena, noi si alți zeci de mii de turiști.

La început am bănuit doar că se petrece ceva , dar nu ştiam sigur ce. Pe toate clădirile erau steaguri cu diferite embleme. Steagurile erau împărţite cumva în funcţie de străzi, iar prin oraş se plimbau oameni cu nişte baticuri ciudate înfăşurate în jurul gâtului. Marius tot susţinea că sunt turişti şi că nu e nimic neobişnuit, dar bănuiala me-a s-a întărit când am văzut călăreţi împodobiţi de paradă, Piazza del Campo pregătită cu pământ şi tribune pentru curse. Iar când a început paradă în costume medievale am ştiut că am nimerit bine şi m-am bucurat enorm la vederea oamenilor îmbrăcați de sărbatoare în veșminte din vremuri apuse.

Parada în costume medievale, deşi ne-a luat prin surprindere, căci nu am văzut nici un afiş care să ne avertizeze, a fost totuşi o surpriză plăcută. Eu am admirat la maxim autenticitatea costumelor şi grija la detalii cu care au fost făcute şi accesorizate până la pantofii medievali.

Am făcut poze cu zecile dar de la o vreme începeau să se repete oamenii, căci din ceva motiv se plibau în sus și în jos pe strada principală, aşa că am încercat şi noi să ne mişcăm şi să găsim un magazin în care a văzut Marius nişte espadrile, şi care ar fi vrut să le încerce. Eh, teoria ca teoria, dar practică ne omoară, căci să te strecori pe stradă între mii şi mii de oameni ce stau şi cască gură la paradă nu e tocmai uşor. Cum organizarea nu a fost una nemţească noi ne-am trezit cumva trecând stradă prin mijlocul paradei, iar eu, care eram capul răutăţilor, m-am trezit bruscată de unul din oamenii din paradă ce mă alduia într-o italiană nervoasă. Eu îmi smuncesc mâna, îi bag un "sorry,sorry" şi continui hotărâtă, că trebuia să ies cumva din nebunia aia. Se pare că m-a înjurat bine din câte îmi zice Marius, dar până la urmă ce vină am eu că nu era delimitat spaţiul de paradă cu cel în care circulă turiştii ? Bineînţeles că în hărmălaiul ăla nu am mai găsit nici cum magazinul căutat aşa că, după ceva vreme în care ne-am tot înghesuit pe stradă, nu am mai ştiut cum să termin cu nebunia şi să ieşim pe o străduţă necirculată.

Norocul nostru a fost că am vizitat orașul, Piazza del Campo şi am reuşit să şi mâncăm înainte de a se porni tot tărăboiul cu parada, aşa că, după ce ne-am săturat de înghesuială, am decis să plecăm aşa încet pe o străduţă oarecum paralelă şi să evadăm până mai putem.

Probibil că şi cursa de cai ce era planificată pe mai târziu ar fi fost interesant de urmărit, dar pe de altă parte nu ştiu dacă aş fi vrut să mă înghesui în piaţă aceea mică fără să am un loc rezervat în tribună, dar, cum oricum timpul nu ne-a fost prieten în concediul ăsta, problema s-a rezolvat de la sine, căci noi am avut încă mult de mers până la locul în care aveam rezervată următoarea cămăruţă.

Parada din Siena ne-a furat mai mult timp decât era planificat să stăm pe acolo aşa că am mai tăiat din localităţile ce le-aşi fi vrut văzute. Ştiam de la bun început că ziua asta am supraîncărcat-o şi că probabil va fi nevoie să renunţ la câte ceva aşa că nu am fost prea dezamăgită.

Pe de altă parte m-am bucurat enorm că nu am pierdut mai mult timp în Siena şi am avut inspiraţia de a vizită pe scurt şi Monteriggioni căci asta e o cetăţuie mică şi cochetă cu puţini turişti şi un aer boem foarte aparte. Dacă ajungeţi cumva prin zonă vă recomand să vă rezervaţi măcar o ora pentru o vizită scurtă căci merită din plin.

Orășelul ăsta (deși e mult spus oraș la cât e de mititel) m-a fascinat ca și San Gimignano datorită clădirilor și zidurilor din piatră. Are în mijlocul pieței un părculeț cochet cu măslini vechi și băncuțe de lemn iar in jur sunt magazine cu produse traditionale. Cel mai mult mi-a plăcut magazinul pantofarului, care arată foarte dichisit și avea pantofi facuți manual în atelierul propriu, cu design moștenit probabil din tata în fiu.

După cum am spus deja noi am mai avut ceva drum de bătut, așa că am renunţat la Volterra şi Massa Maritima de pe lista mea dar am vrut să văd Grossetto măcar în treacăt, din maşină așa că am stabilit un traseu puțin ocolit. Se pare însă că GPS-ul nostru, cu hărţile învechite, a fost de altă părere și ne-a dirijat pe şosele mici şi întortocheate, ne-a rătăcit pe alte drumuri decât am vrut eu să mergem conform hărții și ne-am trezit astfel la un moment dat urcați pe o autostradă necunoscută ce nu apărea nici pe hartă nici pe GPS. Cănd să coborâm de pe autostradă ca să intrăm în Grosetto confuzia ajnge la apogeu și noi am reuşit să evităm frumos Grossetto-ul pe ceva centură dubioasă cu un drum destul de prost. Deci și Grosseto rămâne o poveste nefinalizată la care poate ne vom întoarce cândva.

Centura aia dubașă ne-a scos cumva prin partea greșită a orașului, iar eu acum nu am mai avut habar pe unde suntem și cum trebuie să mergem pentru a ajunge la pensiune, deci nu îmi rămâne pentru moment altă variantă decât să am încredere în GPS. Asta cu încrederea în tehnică îmi cam displace dar cu oboseala adunată și zăpăceala creată până acum, încoronată de eșecul meu de a nimeri ieșirea bună la Grosseto abandonez să mă mai chinui să găsesc eu drumul și o las pe doamna GPS să ne ghideze. Cum v-am spuns însă eu cu doamna GPS nu prea sunt prietenă bună și ca urmare am impresia că și ei îi place să mă enerveze. Dovada e destul de clară și nu lasă urme de îndoiala căci ne-a dus pe cel mai ingrozitor drum din câte puteam alege. Era deja noapte și drumul pe care mergeam se îngusta tot mai mult, era deja atat de ingust încât îl puteai confunda cu o pistă de biciclete mai generoasă. Ingusteala nu ar fi fost problema, caci nu eram decât noi pe drum dar calitatea asfaltului se înrăutățea și ea pe cum înaintam iar la un momentdat a dispărut de tot și noi am rămas să mai facem vreo 15 km pe grohotiș. Era deja trecut bine de ora zece noaptea și șocul la vederea drumului decopertat era destul de mare, eram in mijlocul nicăierului pe un drum de țară ce părea că s-a înfundat de tot. Nu vă puteți imagina ușurarea ce a urmat după prima curbă unde a apărut din nou asfaltul pe șosea. Am mai avut un mic șoc după înca vre-un kilometru dar și ăla s-a dovedit doar temporar căci, deși rău, totuși drumul s-a dovedit asfaltat până la urmă.

Am ajuns la pensiune după unsprăzece noaptea iar singurele gazde ce ne-au întâmpinat erau vreo doi-trei câini lupi. Spre fericirea noastră erau despărțiți de un gard, dar aveau acces la un balcon ce se afla deasupra intrării la vilă, de unde ne-au și supravegheat atent până la venirea stăpânului casei.

După încă o zi lungă și plină de trăiri de toate felurile iar ne-am trântit în pat frânți dar fericiți.