Am cam uitat să vă mai ţin la curent cu ce mai meşteresc. De fapt, nu am uitat, dar timpul pentru postări cu text şi explicaţii parcă e tot mai puţin. Zilele astea moderne cu zecile de platforme de socializare îmi fură parcă minutele şi simt că mi-e tot mai greu să mă organizez.
Nu ştiu voi cum încercaţi să va faceţi marketing-ul dar eu am conturi pe o groază de platforme de socializare, şi mă simt adesea copleşită din cauza asta. Am descoperit de curând Instagram-ul, care e pur vizual, şi pe care informaţiile circulă rapid. Îmi place modul ăsta de interactiune și ca umare puteţi să mă urmăriţi acolo dacă vreţi informaţii în timp mai real, imagini cu work în progres şi alte nebunii de genul ăsta. Id-ul meu de instagram e ArabelaHandmade pentru cei curioşi de ce mai mişun când nu apuc să postez pe aici.
Revenind la update-ul despre magazin: am reuşit să fac o gamă nouă de produse - medalioane şi broşe cu zodii şi constelaţii. Eu zic că au ieşit destul de bine, deşi mi-au dat un pic de furcă la început. Dacă vreţi să le vedeţi în magazin le găsiţi în categoria
personalized jewelry
În rest mă chinui încă cu redesign-ul cărţilor de vizită. Sunt pe ultima sută de metri şi destul de mulţumită de cum arată până acum, dar mai am câteva detalii de bibilit care se încăpăţînează momentan să nu iasă cum le vreau eu. Dar nu ne lăsăm noi la atât, sper că o să-i dau de capăt în curând şi să vă pot arată rezulatatele.
Aş mai avea câteva surprize dar despre ele revin mai târziu cu detalii. Sper că nu foarte târziu însă, și că o să reușesc să măresc puțin ritmul și să scurtez distanțele între postări.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu