24 oct. 2013

Messy desk - cu saptamana

Luni am văzut pe blogul Hanako o postare despre un birou "dezordonat"

Dacă eu aş reuşi să ţin dezordinea în limitele alea Marius ar fi probabil în culmea fericirii. Aşa ca haideţi să vă arat eu ce înseamnă DEZORDINE:


Dar au americanii o vorbă care mie tare îmi mai place: " A cluttered desk is a sign of genius"   
Deci sunt pe drumul cel bun aş zice. Ia să vedem, mă întrece careva ?

PS: şi la mine nu e doar o zi  aşa, ci e cel puţin cu săptămâna ;)

9 oct. 2013

Drumul spre casă

Cam atât a fost concediul nostru pe anul ăsta, dar noi nu am vrut să acceptăm atât de uşor că se sfârşeste, aşa că am lungit puţin plăcerea călătoriei cu un ocoliş pe la Dubrovnik, căci ne-am păstrat o zi de rezervă pentru a ne uşura drumul. De Dubrovnik am citit că ar fi nemaipomenit de frumos, la fel au citi multi alţii, dar la asta o să ajung mai târziu, să o luam aşadar de la început.


Ne-am trezit devreme, chiar dacă nu ne-am  dorit asta, dar cum proprietarul  ne-a spus de seara că trebuie să eliberam camera dimineaţă, ne-am comformat, şi cu ochii încă lipicioşi ne-am băgat bagajele în portbagaj şi am pornit spre Dubrovnik.

3 oct. 2013

Noaptea Bibliotecii Arădene

Mă bucur să aud că şi în Arad se mai întâmplă câte ceva, aşa că vineri seara o să încerc să ajung la proiecţia de scurt metraje la Bibliotecă. 

Vă prezint mai jos programul, în caz că nu aveţi alte planuri, dati o fugă la biblioteca. 




4 spre 5 octombrie
Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol”

AddThis