20 dec. 2013

În aşteptarea moşului

Deşi nu mai e mult până la Crăciun parcă nu am intrat încă în atmosfera asta de sărbători. Am evitat ce-i drept posturile de radio cu colinde şi nici în oraş nu am prea ieşit, dar in weekend o să ne căutam brad aşa că cel târziu după aceea ar trebui să simt şi eu spiritul crăciului.


Până una alta m-am bucurat de ziua mea şi m-am răsfăţat cu nişte lanţuri superbe pe care de abia aştept să le folosesc şi cu o cutie pentru furnituri. Datorită cutiuţei am făcut o ordine prin sertare de nu le mai recunosc. Îmi face însă o placere nespusă să deschid sertarul să văd cum stau toate lanţurile frumos aranjate şi parcă îmi zâmbesc şi îmi fac cu ochiul să le folosesc.



Pe de altă parte am fost foarte ocupată cu magazinul pe Etsy. Am modificat puţin colierele cu pâslă şi o sa încep în curând să le public, până atunci vă las o poză cu procesul în desfăşurare.


Pe lângă asta am mai avut o comandă specială care mi-a dat ceva bătăi de cap dar îmi place cum a ieşit şi m-a inspirat, aşa că zilele următoare probabil o să mai experimentez câte puţin pe tema asta.


Aşa că pentru moment vă urez tuturor SĂRBATORI FERICITE şi să vă ducă moşul tot ce vă doriţi. 

9 dec. 2013

In urma cu toate

Pff , am şi uitat de ce am închis magazinul meu de pe Etsy cu ani în urmă. Acum că am reînceput îmi amintesc motivul ! Îmi consumă o groază de energie. Dar nu mă plâng, că pană la urmă e cu folos, şi toată energia consumată s-a şi materializat deja într-o tranzacţie aşa că balanţa e pe energii pozitive. Singurul dezavantaj e că iar îmi neglijez blogul, dar sper că nu vă supăraţi prea tare pe mine.


De anul viitor sper să îmi intru în ritm şi să reuşesc să fac echilibristica asta între job, etsy, blog şi viaţă personală în aşa fel încât nimic să nu rămână de căruţă.

Acum, pe viteză, o să fac o mică recapirtulare cu ce mi-am mai pierdut vremea în afară de muncă şi etsy, că parcă am încă multe întâmplări nepovestite.

28 nov. 2013

Etsy inspiration / Breslo Black Friday Handmade

După cum aţi observat mi-am redeschis magazinul pe Etsy. Deoarece platforma e imensă, iar eu am luat-o iar de la început e nevoie de mult timp şi energie investită pentru a mă face vazută. Din pacate astfel Blogul rămâne pe locul doi, cel puţin pentru o vreme, până îmi voi găsi ritmul. Pentru a nu lăsa însă paginile goale vă arat ce treasury am mai facut, aşa de inspiraţie.

Natural history


14 nov. 2013

Great Etsy GIVEAWAY !!

YEY ! I finally got it done, i reopened my Etsy shop 


As it took me like forever i think it is a must to celebrate so i thought a giveaway is the best way to do so. 

Pleas join my reopening party and take part in my international giveaway. Beside the

24 oct. 2013

Messy desk - cu saptamana

Luni am văzut pe blogul Hanako o postare despre un birou "dezordonat"

Dacă eu aş reuşi să ţin dezordinea în limitele alea Marius ar fi probabil în culmea fericirii. Aşa ca haideţi să vă arat eu ce înseamnă DEZORDINE:


Dar au americanii o vorbă care mie tare îmi mai place: " A cluttered desk is a sign of genius"   
Deci sunt pe drumul cel bun aş zice. Ia să vedem, mă întrece careva ?

PS: şi la mine nu e doar o zi  aşa, ci e cel puţin cu săptămâna ;)

9 oct. 2013

Drumul spre casă

Cam atât a fost concediul nostru pe anul ăsta, dar noi nu am vrut să acceptăm atât de uşor că se sfârşeste, aşa că am lungit puţin plăcerea călătoriei cu un ocoliş pe la Dubrovnik, căci ne-am păstrat o zi de rezervă pentru a ne uşura drumul. De Dubrovnik am citit că ar fi nemaipomenit de frumos, la fel au citi multi alţii, dar la asta o să ajung mai târziu, să o luam aşadar de la început.


Ne-am trezit devreme, chiar dacă nu ne-am  dorit asta, dar cum proprietarul  ne-a spus de seara că trebuie să eliberam camera dimineaţă, ne-am comformat, şi cu ochii încă lipicioşi ne-am băgat bagajele în portbagaj şi am pornit spre Dubrovnik.

3 oct. 2013

Noaptea Bibliotecii Arădene

Mă bucur să aud că şi în Arad se mai întâmplă câte ceva, aşa că vineri seara o să încerc să ajung la proiecţia de scurt metraje la Bibliotecă. 

Vă prezint mai jos programul, în caz că nu aveţi alte planuri, dati o fugă la biblioteca. 




4 spre 5 octombrie
Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol”

27 sept. 2013

Continuăm cu relaxarea pe plajă

După peripeţiile de prin Kotor am simţit nevoia de odihnă, aşa că am petrecut mai tot timul pe plaja mică şi idilică din Petrovac. După vreo două zile însă am început să fim tot mai iritaţi şi să ne certăm din nimicuri. Marius avea mereu impresia că nu stăm destul la plajă şi că ne irosim timpul scurt şi preţios pe care îl mai aveam aici, iar eu aveam impresia că stăm prea mult la plajă şi nu mai facem nimic altceva. Am stat şi am analizat scurt de unde a apărut iritaţia asta şi am ajuns la concluzia că principala cauză e înghesuiala de pe plajă. Cum am avut ghinionul să ne aflăm în plin sezon şi să nu ne permitem răsfăţul de a sta pe şezlonguri a trebuit să ne găsim câte un loc pe micile porţiuni de plajă libere. Aici înghesuiala întrecea orice mi-am putut imagina, era o luptă acerbă pe fiecare peticel de plajă. Dimineaţa când mergeam la plajă ne gaseam cu greu un loc în care sa ne întindem rogojinile, apoi era un adevărat efort să găseşti o ieşire la apă prin labirintul de culoare înguste de doar o palmă dintre cearceafurile înghesuite pe pietriş. Şi dacă la apă mai înaintam cumva, căci era distanţa scurtă, parcă iesirea spre casă, pe la amiază, era şi mai dificilă, iar traseul era definit de întoarceri, îmbârligături, întortocheală şi împiediceli care au stors din noi toată energia.


Bun, odată definită cauza nemulţumirilor nu ne-a mai rămas decât să o eliminăm şi să ne aventurăm în căutarea unei alte plaje mai liniştite.

10 sept. 2013

La mare, cu soare, pe vapoare, dezamagiti si rataciti

Cum spuneam, am ajuns la mare, iubita mea mare. Am savurat valurile, mirosul, apa sărată, pietrişul ce fugea de sub picoare, plajele stâncoase şi pădurile de pini din jur. Am respirat adânc, ne-am odihnit, nici măcar nu am scos aparatul din geantă. Am vrut să simt, să încadrez fiecare moment în inimă şi nu să mă concetrez pe a face poze, poate cunoaşteţi senzaţia. Am înotat în apa adâncă, în care nu am ajuns cu picioarele până jos, am luptat cu panica de a nu avea nisipul sub picoare în cazul când obosesc sau îmi intră apă pe nas. Da recunosc, nu prea ştiu să înot, dar de asta tot nu mă las, iar marea e minunata exact de aceea, pentru că te ajută şi dacă nu eşti prea priceput. Acum e ciudat, că nici să zic că nu ştiu înota nu e tocmai corect, că de scufundat nu ma scufund chiar ca un bolovan, ştiu să mă ţin la suprafaţă şi să înaintez cumva, dar aşa mai freestyle, necoordonat corespunzător şi de aceea şi obosesc destul de repede, aşa că totuşi nu pot zice nici că aş şti înota. Dar oricât de neîndemânatică aş părea, şi oricât de repede aş obosi eu tot iubesc să mă bălăcesc în mare şi nu să stau la pârjolit pe mal.

5 sept. 2013

ziua 3 - cu dor de mare şi vise împlinite

Am uitat să vă povestesc că în prima noapte am visat cum îmi iau zborul de pe podul Tarei. Aşa că am hotărât să nu plec de aici până nu mă dau cu tiroliana aia ce mă bântuia.


Era duminică şi am hotărât să o luăm la drum cât mai devreme pentru a ajunge în timp util la mare. Ne-am strâns cortul şi am pornit la drum înapoi către canion. A durat un pic până s-au mobilizat organizatorii căci era totuşi cam dimineaţă pentru astfel de activităţi. În timp ce am aşteptat, curiozitatea de a încerca experienţa asta a crescut şi în Marius, a ezitat el la început, dar parcă nu a vrut să se lase la mine, cel puţin aşa mi s-a părut. Aşadar până ce oamenii au pregătit liniile pentru folosire noi am fost deja doi care vroiam să le folosim, şi ca urmare ne-am dat amândoi în paralel. Eu am fost încântată şi m-aş mai fi dat de câteva ori iar Marius nu dădea semne că i-ar părea rău hotărârea luată.


Din păcate toate se termină, aşa şi timpul petrecut aici, dar consolarea plecării a fost promisiunea de a vedea marea la sfarşitul zilei deşi până acolo am mai avut încă un traseu lung şi extrem de frumos.

30 aug. 2013

Ziua 2 - Parcul National Durmitor

Ziua a doua a început aşadar cu o trezire mai forţată, căci izoprenul nu e la fel de confortabil ca salteaua cum spuneam deja, dar speranţele noastre de rezolvare a problemei erau mari. Am savurat aşadar ceaiul încă călduţ din termos şi am admirat peisajul de poveste în care ne aflam.


După ce ne-am moşmondit noi cu duş, spălat pe dinţi şi toate cele, am pornit într-un final la drum spre oraş. Am vrut să căutăm petec pentru saltea şi să închiriem nişte biciclete pentru a explora cât mai pe îndelete parcul national. Dar cum bine ştiţi planurile de acasă nu se prea potrivesc cu cele din târg, aşa că nu ne-am ales nici cu petec nici cu biciclete.


 După câteva învârteli, ca de muscă beată, am reuşit in final să hotărâm ce vom face: o luăm la pas spre "Peştera de gheaţă" Ledena Pecina ( altitudine 2303 m - nimica toată). Eu tot insist că suntem la 1400 m şi că noi nu prea suntem alpinişti, că traseul nu are cum să fie de doar 3 ore şi tot aşa. Dar Marius NU, îmi pune la îndoială ambiţia şi o ţine sus şi tare că nu e mare brânză. Deci ne apucăm de urcat. Eu sceptică, Marius încrezător.

26 aug. 2013

Din concediu - ziua întâi

Ne-am întors dintr-o excursie planificată din nou pe fugă, un fel de concediu de consolare cu timp redus care ne-a surprins până la urmă prin bogăţia peisajului şi multitudinea de lururi care am reuşit să le facem într-un timp relativ scurt.


Am pornit sâmbătă dimineaţa în plimbarea noastra spre Muntenegru. Pe la ieşirea din Belgrad ne-am rătăcit puţin şi am ajuns să ne mâncăm prânzul intr-o pădurice mai poluată decât orice loc vizitat până acum de mine. Nu credeam să gasesc un loc cu atâtea gunoaie, şi nu doar pe marginea drumului ci aruncate până adânc în pădure, fără raţiune, fără să îi pese nimanui de cum arată covorul pădurii pavat cu plastice de tot felul, cauciucuri, fierătănii, toate murdare, infecte si respingatoare. Am gasit totuşi un colţ din care nu se vedea parcă aşa tare mizeria, ne-am mâncat astfel sandwitch-ul şi ne-am continuat drumul în viteză.
După ce am intrat în Macedonia primul lucru care m-a uimit a fost o cariera de piatră, sau aşa părea, între timp m-am documentat şi am aflat că e de fapt exploatare de cărbune. Oricum impresionantă a fost dimensiunea exploatării care a depaşit  orice mi-aş fi putut imagina. Am mai vazut cariere dar alea par de jucărie faţă de aceasta. Era imensă, şi când spun imens mă refer la dimensiunile unui munte întreg. Noi am coborât pe drumul principal iar şantierul acesta se întindea de deasupra noastră, din vârful muntelui până in vale, unde pe o suprafaţă cât al unei localităţi nu vedeai decât piatră gri şi nişte utilaje ce păreau furnici dar a căror mişcare nici nu o sesizam datorită distanţei mari. Arăta ca şi cum cineva ar vinde muntele pe bucăţi, măcinate, mărunţite şi transformate in pulbere înainte, pentru a uşura transportul. Cam trist şi uluitor în acelaşi timp.


Dar peisajul sinistru a fost dat repede uitării căci au urmat munţi frumoşi, sălbatici şi serpentine cât cuprinde. Am ajuns astfel la Podul peste Tara - Đurđevića. Aici apa cristalină ne-a întâmpinat cu nuanţe magnifice de turcoaz. Aşa cum Grecia rămâne pentru mine ţara în care am văzut albastrul adevarat pentru prima oara, la fel pot spune şi de concediul ăsta că abia acum ştiu ce înseamnă cuvântul turcoaz cu adevărat. Tot drumul ne-am învârtit în jurul unor râuri săpate în munti calcaroşi şi dacă pe Cheile Nerei am învăţat că apa împreună cu calcarul dau nuante magnifice de turcoaz, aici s-a amplificat totul la o scară mult mai mare.


Când am ajuns noi la pod vremea părea să se strice.

1 aug. 2013

Nici un weekend in oras !

Vara asta deviza mea e: nici un weekend petrecut acasă ! Şi mi-am propus să mă ţin cu sfinţenie de asta, chiar dacă iesim doar până la Mureş, sau mergem la parinţi, ideea e să părăsim orasul cât mai mult posibil.


Aşa că sâmbăta trecută am făcut o mica excursie de cercetare cu bicicletele in jurul localitaţii mele natale.

28 iul. 2013

Reciclarea creativa - Cum sa refolosesti snurul de macrameu al bunicii


Materiale necesare:
-şnur de macrameu (crosetat de mult de bunica si abandonat de cand nu mai vede bine, dar puteţi dezmembra şi un macrameu vechi)
-culori acrilice
-pensulă
-foarfecă
-lanţ
-zale
-tortiţe pentru cercei
-cleşte
-ac


1.Tăiaţi două bucaţi egale din şnurul de macrameu.

14 iul. 2013

Încercarea noastra de a vizita Cheile Nerei

Pe principiul: când viaţa îţi dă lămâi, fă-ţi o limonadă, ne-am trezit şi noi cu un mic concediu forţat planificat pe viteza dar executat ceva mai calm.


Deşi vremea parea ca nu va ţine cu noi, nu ne-am lăsat şi am pornit la drum într-o joi dimineaţă. Am început traseul cu directia Drobeta-Turnu-Severin căutând Porţile de fier. Le-am vazut pe primele, dar nu prea ne-au impresionat aşa că am căutat şi Porţile de fier II, în speranţa că vom putea vizita ceva. Am mers pe drumuri tot mai necirculate si mai salbatice până ce

30 iun. 2013

Cum se face o sferă de mozaic


Materiale necesare:
-bucăţi de faianţă (deşeuri de la ultima renovare)
-adeziv pentru faianţă
-chit de rosturi
-bilă de polistiren
-ciocan
-cârpe
-burete
-şpaclu
-recipient cu apa
-recipient pentru amestecat adezivul
-RABDARE

Aşezaţi bucăţile de fainţă într-o cârpă si loviţi-le cu ciocanul până obţineţi bucăţi mici. Atenţie să fie cât mai mici bucăţile.

24 iun. 2013

Amintiri de la Street Delivery Timisoara


Si anul acesta, ca in fiecare an, am incercat sa fac cumva sa imi petrec macar o zi la Street Delivery in Timisoara.
Anul asta am iubit gazonul pus pe strada, caci ne-a imbiat la relaxare si a mirosit a păşune. A schimbat total aerul din centrul Timisorii. Mi-ar place sa existe astfel de strazi prin oraşe, macar cele pietonale.

 

5 iun. 2013

Inerţia - bat-o vina



Aşa cum a concluzionat cu mult timp in urmă Newton: un corp în mişcare tinde să rămână în mişcare iar un corp in repaus tinde să rămână în repaus daca nu există o forţă care să acţioneze asupra lui.

Ei din păcate eu ma aflu momentan într-o stare de repaus şi nu prea reusesc să gasesc forţa aia care sa imi dea un şut in fund şi să mă urneasca din loc.Am cam rămas pleoştită şi fără nici un chef de nimic după ce am zăcut in pat datorita unei răceli zrdavene cum nu am mai avut de ani buni, pentru care a trebuit chiar să imi iau liber de la lucru, ceea ce nu am mai facut de nu mai stiu cand caci organismul meu a avut talentul de a-mi strica mai degraba concediile decât sa mă oblige să imi iau liber. Eh, dar de data asta m-a linistit de tot, şi m-a ţinut aşa vreo doua săptămâni ca să imi arate că totusi o plimbare cu bicicleta prin ploaie nu e tocmai inofensivă, mai ales daca rămâi cu hainele ude pe tine. Mi-am invăţat lectia,... sper..., şi pe viitor o să încerc să am o pelerina la îndemână când se anunţă vreme rea.

Revenind însă la legile lui Newton eu tot in repaus am rămas, fără chef şi motivaţie iar vremea asta rece şi mohorâtă nu e de ajutor deloc.

Voi cum reuşiţi să vă urniţi in zile din astea?
Că parcă am uitat pentru ce ar trebui să ma zbat şi toate imi par inutile.

26 mai 2013

Cum sa iti personalizezi balerinii


Eu am avut niste balerini cumparati la oferta, cu funda marinareasca, dar din pacate nu mi-au prea placut, iar albul nu e o culoare pe care sa o pot purta, mai ales la pantofi,  la cat sunt de neatenta. Asa ca a urmat singurul lucru fireresc care ii putea face purtabili.

Materiale necesare:

-forfecuţă
-balerini albi
-creion
-pensulă
-marker
-culori acrilice
-lac spray

Am început să tai fundiţa cu mare grijă incât să nu tai şi balerinii.  


 Apoi am desenat cu un creion modelul care urma să fie pictat.

10 mai 2013

Cu povestile la zi - atentie postare luuunga !

Parcă, in ultimul timp, de fiecare data cand scriu pe blog, imi promit solemn ca urmatoarea postare va fi mai repede decat ultima, dar cumva reusesc de fiecaredata sa imi incalc promisiunea. Cumva parca am facut atat de multe in ultimul timp ca nu am mai apucat nici sa ma pun la birou. Dar cum blogul vreau sa il pastrez ca un mic jurnal o sa recapitulez cam ce am facut in ultimul timp.

In primul rand am savurat primavara, caldura si natura, ceea ce justifica putin lipsa online ;). Datorita caldurii ce a venit anul acesta atat de brusc si in forta am fost nevoita sa dedic fiecare minut librer acestui scop, caci toate au imbobocit, inflorit si s-au ofilit intr-un ritm accelerat. Am reusit sa prind copacii infloriti, si sa imi umplu plamanii cu mirosul lor, am reusit sa fur cateva flori de liliac din curtea unei case parasite, dar din pacate am ratat lacrimioarele ce au inflorit si s-au ofilit in gradina mamei mele fara sa apuc sa rup un fir din mireasma caruia sa ma imbat de fericire.

 In schimb am gasit fericirea in plimbari cu bicicleta prin paduri sau prin imrejurimile Aradului, doar in doi sau cu prieteni, pe drumuri mai bune sau mai rele, dupa noroc.

 
Pieta lucrurilor libere din Timisoara ne-a dat pretext sa mai facem ordine prin pivnita si sa gasim stapani care chiar sa foloseasca lucrurile noastre care "vor fi bune la ceva" si depozitate pana la acel moment in cutii si cutiute ticsite pana la refuz, ca doar tot avem sange roamnesc ce ne curge prin vene.


Iesirea la Timisoara a fost un prilej minunat de a testa si bluzita cusuta de mine, cu care inca nu am apucat sa ma mandresc indeajuns. Pentru a ajunge la forma ei finala am stat in fata materialului cu orele si mi-am tot batut capul cum trebuie sa tai materialul ca sa iasa cum imi imaginez. Dupa o vreme in creierul meu a facut clic, si m-am prins cum trebuie sa cos umerii. Am prins-o in ace si am tot probat-o, intrs-o si sucit-o, am asteptat cu zilele pana sa primesc ajutor de la mama lui Marius, caci singura imi prindeam acele stramb, sau o capsam practic de piele. Apoi a mai stat cateva zile cu ea prinsa in ace de gamalie pana am reusit sa prind o dupamasa libera in care sa nu ajung prea obosita de la munca si sa am forta si timpul sa o cos. Deci dupa aproape 2 saptamani de asteptare am fost mandra ca cioara de puiul ei, si am ars de nerabdare sa vina caldura sa o pot purta.


In iazul, făcut in gradina părinteasca, ne-am trezit cu o populatie iubăreaţa de broscuţe, aşa că am avut prilejul să stau la pândă şi să fac pe paparazzi-ul de broaste. PS: le-am prins si in ipostaze mai indiscrete si chiar le-am auzit gâfâind broscăceşte, hihihi



Şi dacă tot suntem la reptile să trecem la şopârla de Căsoaia, caci cu ea e prima poza din minivacanţa noastra din 2 - 4 mai. De 1 mai nu prea am curaj sa ma avant prin paduri caci sunt suprapopulate si poluate fonic.

Am plecat noi, cu bicicletele in spinare cum ar veni, sa gasim un loc frumos si linistit. Am mers pana la Căsoaia, am parcat frumos in curtea complexului de cabante, am dat o tura pe jos in cautarea locului linistit la care visam, si am factu repede cale intoarsa. La vre-un kilometru distanta de complex am gasit locul visat. Un parau marginit de pomi mari si umbroşi, de partea cealalta a apei o fâşie de iarba scăldată în soare iar apoi o pădure. Cum am intrat câtiva metrii in pădure am descoperit locul ideal de cort, o bucată de drum vechi, poate cândva străbătut, dar acum acoperit de un covor des de frunze uscate si intrerupt de crengi cazute de-a curmezisul. Deasupra capului o cupola ca de catedrala forma acoperisul din copacii care isi intindeau ramurile ca intr-o imbrastisare gingaşă formata in decursul timpului. Parea locul ideal, in care puteam dormi a doua zi pana mai târziu, fiind feriţi de arşiţa soarelui, care poate sa incingă un cort inca de la ore nerezonabile de trezit in concediu. Ne-am amplasat asadar cortul in locul stabilit si am inceput sa adunam lemne de foc si pietre mari pentru a ne petrece seara incalziţi de flăcari.


Am avut noroc de o uşoara adiere de vânt si cregi uscate din belşug, asa ca focul a pornit din prima fara probleme. Ah, am si uitat cat imi place focul, cred ca am un mic piroman ascuns undeva in adancul meu, caci am savurat la maxim focul de tabara, ceea ce se vede de fapt si pe faţa mea.


Intr-un tarziu ne-a luat si pe noi somnul si ne-am intins in cort pentru un somn dulce, cum speram. Se pare ca nu la fel s-a gândit însă şi râsul in a cărui teritoriu ne-am gandit noi sa ne plasăm aşa tacticos casa de pânză. Asa ca undeve in toiul nopţii m-am trezit speriata de un sunet pe care nu il mai auzisem niciodata pâna atunci. Era un fel de latrat, dar suna cumva ca un şuierat de pisica ameninţata, si se auzea de foarte aproape, din spre padure. Of de nu aş fi vazut de curând un reportaj cu oameni atacaţi de urs in cort in timpul nopţii, poate atunci as fi dormit liniştită la îndemnul lui Marius de a-l ignora, dar aşa aveam doar imagini cu dihania neidentificata=monstruoasa care ne va ataca cortul numai ca sa vada ce e inauntru. Dupa o vreme cand s-a auzit lătrând undeva in departare am reuşit să adorm. Dimineaţa in zori, cand intunericul ameninţător in care se invăluia dihania neidentificat s-a mai destramat m-am trezit din nou, dar in cu totul alta stare de spirit. Am fost trezita de ciripitul a zeci de feluri de păsări şi păsărele,  clincait de cocori şi cantec de cuci, o simfonie armonioasa la care am stat sa ascult cu inima deschisă.

A doua zi am pornit la drum pe biciclete prin padure, pe drumul cel mai lin, parca stiind ca o sa mai urcam noi destul in ziua aceea.Am mers noi ce am mers, dar s-a terminat drumul si pe munte urca doar o poteca foarte abrubtă(stiu ca in poză nu pare abrut, dar credeţi-mă pe cuvânt ERA. Nu am reuşit să imping bicicleta decat putin si avem deja impresia ca la urmatorul pas o sa ma duc la vale ca pe patine), asa ca încotro?

Ne-am legat bicicletele de un pom şi am luat-o la picior. Fără hartă, fără ţel, fără a avea idee unde am putea ajunge. Am inceput sa urcam poteca abrupta, caci parea sa se termine destul de repede. Asa ca am gâfâit câtva, şi pe cand parea ca ajungem in vârf drumul urca inca o bucata si mai lunga decât cea dinainte si parcă cu nimic mai lin. Dar nu ne-am lasat noi la atât, asa ca am continuat. Iluzia varfului de deal s-a repetat de vreo trei ori si plimbarea s-a lungit int-o adevarată drumeţie. Acuma ar trebui precizat ca noi, oameni de şes, ce au fost depăşiţi şi de băbuţe la Roşia Montana, am cam urcat vreo 10 minute dupa care am facut pauza cam tot aşa, dacă nu mai bine. Dar asta e avantajul cand şi celalalt e la fel de neantrenat, ca nu trebuie să te târâi după nimeni în încercarea de a nu rămâne uitat prin pădure. După vreo 4 sau cinci urcuşuri din ce in ce mai lungi si mai abrupte, in care tot speram sa ajungem in vârf, am ajuns in final pe o creasta pe care drumul era mai lat. Am hotărat si mai înaintăm atâta timp cât drumul nu coboară. Marius tot bolborosea ceva de panorama, iar eu ma prapadeam de ras, caci aveam impresia ca pe Muntii astia care aratau mai degraba a dealuri impadurite nu avem nici o şansă să vedem ceva din împrejurimi datorita copacilor înalţi. Dupa o bucata destul de lunga de plimbare lina m-am bucurat nespus să vad ca m-am inşelat şi chiar am gasit un varfuleţ cu PANORAMA, iuhu.


Cu maţele cârâind ne-am întors încet si am început coborâşul, cu promisiunea ca vom savura o conserva cand ajungem jos, caci cu burta plina sigur nu ne-am mai fi urnit din loc.


Ajunşi la pârâiaşul din apropierea cortului am facut o baie scurta, rece ca gheaţa dar revigoranta şi n-am trântit în iarba citind in linişte, cu mirosul padurii in nari. Ah ce poţi să vrei mai mult de la viaţă?


Poţi să iţi doreşti să nu işi mai caute râsul perechea prin jurul cortului tău, dar na, nu le poţi avea pe toate.








5 mai 2013

Reteta BANANA BREAD (chec cu banane) cu imbunatatiri

De primadata cand am mancat banana bread m-am indradostit de checul asta. Mi-am tot propus sa ii cer lui Zebru reteta, dar am tot uitat. La un moment dat m-am hotarat sa caut o reteta pe net si sa incerc si eu. Am ramas surprinsa ce usor si repede se face asa ca ma gandeam sa va indemn si pe voi sa incercati. Eu am adaptat reteta pe parcurs si am ajuns la formula de mai jos.

Ingrediente:
-110 g unt sau margarina (la temperatura camerei)
-150 g zahar (reteta originala era cu 200 g, dar eu zic ca nu e nevoie de asa mult)
-2 oua
-3 banane coapte
-1 lingura de lapte
-1 lingurita de scortisoara(optional)
-260 g faina tip 000
-1 lingurita praf de copt
-1 lingurita bicarbonat
-1/2 lingurita de sare
- ~50 g de merisoare uscate (optional)
-1 pumn de alune(optional)

Mixati untul si zaharul intr-un bol mare pana se omogenizeaza cremos. 

14 apr. 2013

Cum să vopsim ouă cu coloranţi naturali

Anul acesta am vrut să încercăm să vopsim ouale de paşti doar cu materiale naturale. A fost un experiment în mare parte reusit pe care vreau sa vi-l împărtăşesc.

Materiale necesare:

26 mar. 2013

Desenez


M-am pus sa desenez din nou. Asa cate putin, si cam cu lipsa de incredere si motivatie, dar totusi vreu sa trag de mine si sa mai desenez cate ceva din cand in cand, caci simt ca uit si imi lipseste exercitiul.


Cu ceva mai mult entuziasm m-am pus intr-o noapte, in care somnul nu mi-a fost prieten, sa imi pictez niste balerini. Stateau iei de mult prin dulap si asteaptau zile mai gloriose, dar acum in sfarsit le-am gasit menirea. Asa ca de acum in colo voi putea pluti pe aripi de fluturi

 Acum astept doar sa vina primavara sa ii pot purta :)



AddThis