Aşa că sâmbăta trecută am făcut o mica excursie de cercetare cu bicicletele in jurul localitaţii mele natale.
Nici in ruptul capului nu mi-aş fi putut imagina că la mai puţin de 5 km de casa noastră e o baltă idilică în care se gasesc tot felul de păsari,păsarele, egrete si berze, se bălăcesc în voie vacile iar pe marginea ei am găsit chiar şi un ponei păscând liniştit.
Am continuat drumul necercetat până atunci şi dupa încă vreo 10 km am ajuns la Crisul Alb. Surpriză mai mult decât plăcută pe căldurile de sâmbătă, şi după o tura de pedalat in plin soare. Aşa ca nu a mai contat că nu aveam costumele de baie la noi, sau ca pe mal era plin de "biluţe" negre. Bălăceala a fost sublimă.
Pe la apusul soarelui am început să vedem în departare un nor de praf. Am crezut că e vre-o maşină turbată ce goneşte pe drumurile prăfuite, dar, spre bucuria mea, pricina prafuielii a fost una mult mai puficioasă :)
Turma asta de oiţe năzdrăvane şi lumina magică a apusului m-au dus în culmea extazului fotografic, aşa că am făcut la poze cu nemiluita şi m-am bucurat de rezultatele exotice, parcă facute prin cine stie ce deşert sau oază uitată de lume.
Aşa cp dupp o zi de pedalat şi ceva dureri de spate, da stiu că se răzbună pe mine pentru că il ţin toata ziua legat de scaun, am răsuflat usuraţi căci ne-am deconectat de oraş şi de zăpăceala aferentă acestuia.
Iar acum când revăd pozele am senzaţia că aş fi fost pe alte meleaguri şi nu doar la o aruncătură de băţ de casa în care am cescut.
Nu putem fugi de ceea ce suntem !
RăspundețiȘtergere