17 iun. 2015

Inca o excursie de o zi pana la Alberobello si Ostuni

După ce, în sfârşit, am reuşit să îmi îndeplinesc dorinţa de odihnă şi relaxare, nu a mai durat mult până inima mea devenea din nou nerăbdătoare, şi tânjea să plece din monotonia leneşă de stat la plajă, bălăcit şi citit.

Am început să îl bâzâi pe Marius să pornim într-o excursie până la Alberobello, Martina Franca şi Ostuni. El părea să prefere leneveala pe plajă, şi înotul în albastrul nemărginit în locul agitaţiei şi stresului de a conduce pe străduţe înguste prin cătunele italiene. După ceva insistențe am reuşit să îl conving că excursia planificată ar merita efortul dar negativismul cu care a pornit ne-a cam împotmolit încă de la început.


Eram parcaţi între doi copaci,căci aşa era toată parcarea, mărginită cu arbori care delimitau fiecare loc de parcare. Dar cum arborii au obiceiul de a nu creşte perfect drepţi unele locuri erau mai largi decât altele, iar noi eram înghesuiţi întru-nul din locurile mai strâmtorate. De groaza locului ,

8 iun. 2015

Stele aurii brodate pe un cer din lemn - Constelatii, zodii și bijuterii

Am cam uitat să vă mai ţin la curent cu ce mai meşteresc. De fapt, nu am uitat, dar timpul pentru postări cu text şi explicaţii parcă e tot mai puţin. Zilele astea moderne cu zecile de platforme de socializare îmi fură parcă minutele şi simt că mi-e tot mai greu să mă organizez.


Nu ştiu voi cum încercaţi să va faceţi marketing-ul dar eu am conturi pe o groază de platforme de socializare, şi mă simt adesea copleşită din cauza asta. Am descoperit de curând Instagram-ul, care e pur vizual, şi pe care informaţiile circulă rapid. Îmi place modul ăsta de interactiune și ca umare puteţi să mă urmăriţi acolo dacă vreţi informaţii în timp mai real, imagini cu work în progres şi alte nebunii de genul ăsta. Id-ul meu de instagram e ArabelaHandmade pentru cei curioşi de ce mai mişun când nu apuc să postez pe aici.


Revenind la update-ul despre magazin: am reuşit să fac o gamă nouă de produse - medalioane şi broşe cu zodii şi constelaţii. Eu zic că au ieşit destul de bine, deşi mi-au dat un pic de furcă la început. Dacă vreţi să le vedeţi în magazin le găsiţi în categoria personalized jewelry


În rest mă chinui încă cu redesign-ul cărţilor de vizită. Sunt pe ultima sută de metri şi destul de mulţumită de cum arată până acum, dar mai am câteva detalii de bibilit care se încăpăţînează momentan să nu iasă cum le vreau eu. Dar nu ne lăsăm noi la atât, sper că o să-i dau de capăt în curând şi să vă pot arată rezulatatele. 

Aş mai avea câteva surprize dar despre ele revin mai târziu cu detalii. Sper că nu foarte târziu însă, și că o să reușesc să măresc puțin ritmul și să scurtez distanțele între postări. 

4 iun. 2015

La Adriatică cu cortul

După încă o noapte petrecută în campingul din Pompei ne-am trezit destul de voioşi, căci următoarea oprire era la MARE. Ne-am strâns cortul în grabă şi am pornit, de dimineaţă, la drum.

Planul era să nu urcăm pe Autostrada, atât din considerente financiare cât şi de dragul peisajului. Am avut de parcurs vreo 300 de km, aşa că eram hotărâţi să îi parcurgem în linişte savurând tot ce ne poate oferi sudul Italiei ca peisaj și dacă e timp să mai oprim pe la vreo ruină. Ne-am trezit însă prin ceva periferie dubioasă al Napoliului, pe drumuri rele şi extrem de aglomerate. După o vreme de rătăciri prin cartiere cam ghetou ne oprim să întrebăm totuşi de drum, iar la sfaturile localnicilor refacem planul şi urcăm pe autostrada ocolită iniţial. Am pierdut mai bine de o oră aşa şi nu am avut parte de nici un peisaj, doar de agitaţie şi trafic printre clădiri sărăcăcioase. Acum, cu planul refăcut, ne bucurăm că, spre seară, o să facem în schimb baie în mare.


Drumul pe autostradă e cam acelaşi oriunde te-ai afla aşa că nu îmi amintesc decât momentul când am ajuns să vedem primul camping de pe lista noastră.

AddThis