Na hai că, cu chiu cu vai, am reuşit să mă apuc şi de povestea asta, aşa că sper să o savuraţi căci eu îmi amintesc cu plăcere şi cu dor de ducă de aventura noastră.
Pentru că ultimul weekend din Septembrie se anunţase ceva mai cald şi mai senin decât toată luna am hotărât să ne luam o zi liberă şi să facem ultima excursie de pe anul trecut.
Primul obiectiv turistic luat în vizor a fost
Groapa Ruginoasa. Drumul era, în mare parte, unul pe care l-am mai bătut de câteva ori cu alte destinaţii şi în alte scopuri, deci nu a prezentat surprize de nici un fel. În schimb pe cum urcam în altitudine peisajul tomnatic devenea tot mai colorat şi vesel înfrumuseţat de un soare zâmbitor şi un cer senin împodobit doar pe alocuri de accesorii alb pufoase.
Groapa a fost ceva mai greu de găsit, căci era semnată doar din direcţia opusă cu cea pe care ne aflam noi, astfel am ajuns până în Vârtop şi ne-am întors de acolo înapoi îndrumaţi de localnici. Poteca urca aproape de şosea, destul de abrupt, printre roci şi bolovani măricei dar nu a fost exagerat de greu de urcat. Am citit înainte o
descriere epopeica al gradului de dificultate al acestui urcuş care m-a speriat un pic, realitatea însă nu mi s-a părut aşa de gravă. E un urcuş mai abrupt la început, dar e scurt, şi deoarece a fost urcat şi de părintii mei care nu l-au clasificat nici ei ca fiind din cale afară de greu pot să zic că nu are rost să nu va lăsaţi intimidaţi de ce citiţi pe net.
După ce am ieşit din pădure am mai urcat doar putin până am ajuns la marginea prăpastiei. Groapa e impresionată, iar noi am avut noroc de lumină excelentă pentru a-i savura culoarea ruginie. Plină de extaz am făcut poze cu nemiluita în timp ce am urcat prin pădure pe partea dreaptă a prăpastiei. Aici ne-au ieşit in cale