Sunt în recuperare, încă mai simt pe alocuri febra musculară, dar, ca norocul, pot să mă mişc destul de firesc astfel încat cei din jur să nu mai râdă de mine. Am exagerat de data asta, şi încă rău de tot. Dumincă am simţit că mi-aş lua picoarele în cârcă numai să nu mai fiu nevoită să le folosesc. Mi-a fost greu să fac şi paşi mici pe plan drept, de urcat şi coborât nici nu a mai fost vorba, până şi să mă aşez pe un scaun era un chin ce trebuia abordat cu diferite şiretlicuri şi sprijiniri întortocheate. Dar cum am ajuns în halul ăsta vă povestesc imediat, să o luăm dar cu începutul.
Vineri, pe fugă, am hotărât că e musai să profităm de vremea bună de afară şi să evadăm la munte. Destinaţia a fost repede aleasă: Retazatul - e cât de cât aproape, nu îl văzusem încă şi parcă multă lume ii tot lăuda frumuseţea. Am plecat vineri foarte târziu, căci aşa se cam întâmplă, când iţi faci planuri mai faine atunci se trezeste careva pe la lucru că are nevioe de tine, dar chiar şi aşa drumul pe la Lugoj -Caransebes e foarte bun iar până seara pe la 11 am ajuns în Râuşor la cabană.
Nu am avut pregătit nici traseul, nu am avut nici hartă aşa că ne-am mai sfătuit cu cabanierul şi am facut un plan de atac. Traseul ales e de vreo 8 ore de mers şi e marcat cu bandă roşie, bandă galbenă şi cruce albastră. Cum avem la dispozitie "toată ziua" pare destul de relaxată treaba şi rămâne doar să ne apucăm mâine de trebă. Ne culcăm obosiţi şi nerăbdători să începem aventura de mâine şi să cucerim varful Retezat.
Mă trezesc sâmbătă dimineaţa, soarele ne bate deja tare în geam, dar noi cu greu deschidem ochii. Nu ne-am pus ceasul, doamne feri, într-o zi de sâmbătă, doar trebuie să ne revenim după o săptămână grea de muncă, şi nu aveam de gând să urcăm pe munte obosiţi şi cu ochii lipicioşi. Ne mai punem şi mâncăm şi un mic dejun copios, ca să căpătăm puteri şi iacă aşa se face ora 10 până o pornim noi la drum. Dar tot dimineaţă e, şi în momentul ăsta nu stim înca ce ne aşteaptă
