Cine nu a auzit încă de Hanaletters ar trebui să dea prima dată o tură virtuală prin magazinul cochet şi jucăus de bijuterii din fetru, cusute cu migală de Alina Bunaciu. Vă aştept si promit să nu încep povestea fără voi. Deci nu vă grăbiţi şi savuraţi-l.
Acum, după ce v-aţi desfătat ochii cu broşe în mii de culori, alese cu atât de multă dibacie o să vă întrebaţi desigur de unde îşi găseşte Alina inspiraţia şi cum poate să facă aşa lucruri frumoase şi migăloase. O să încerc să răspund şi să trag deoparte cortina în spatele căreia stă ascunsă artista noastră arădeana.