Cum sa iti personalizezi obiectele in stil scolar

Materiale necesare:

-vopsea pentru tablă şcolară
-pensula
-doza
-şmirghel
-banda adeziva
-acrilic alb
-creta

Zakynthos - the bluest blue

Ah, cu cata greutate reusesc sa ma pun sa va povestesc despre insula, e ca si cum nu as vrea sa ma apropii de finalul povestii, dar pana la urma nu e scapare si toate se termina. Nu o sa va povestesc ce am facut zi cu zi pe insula, caci saptamana a trecut foarte repede iar aerul de concediu a facut sa se contopeasca zilele intre ele si sa se intinda ca o pisica sub razele soarelui. O sa incerc insa sa va povestesc cum m-am simtit in tot acest timp nedefinit de relaxare si odihna.


Visul albastru a inceput odata cu plecarea bacului. Primadata in viata mea am avut impresia ca o culoare mai frumoasa si mai vie ca cea a marii de sub noi nu exista. Era de un albastru intens si adanc si plin de viata parca. Fiecare val lucea argintiu sub razele soarelui si se spargea intr-o spuma de un alb pur. Vaporul lasa o umbra bombata sub prora care mi-a lasat impresia ca suntem purtati de o balena sau poate un monsru marin urias iar valurile ce se spargeau i-au creat umbrei aripi de curcubeu. M-am simtit ca intr-o poveste plutind deasupra acelui albastru de nedescris. Sunt sigura ca nu voi mai visa niciodata apa in alta culoare decat cea din Marea Ionica.

In rest zilele au trecut cum spuneam ca in vis, iar noi am vizitat si am explorat insula atat cu masina cat si cu vaporul, am stat pe plaja la soare, am facut snorkeling si am citit. Am facut poze si am cumparat suveniruri ca niste adevarati turisti si am dormit mult, cat pentru doua saptamani ca sa ne revenim din oboseala creata pe drum.

iar peste tot in jurul nostru ne urmarea acel albastru, care devenea pe alocuri mai intens, mai clar si mai profund decat orice mi-am putut imagina. M-am simtit coplesita de acele nuante si parca am simtit ca nu o sa reusesc sa le prind sub nici o forma, caci imaginile sunt din pacate mult sub frumusetea reala al albastrului viu pe care l-am vazut.

Poate ar mai fi de povestit si despre maslinii batrani, despre padurile arse, despre stancile prabusite in urma cutremurelor, dar parca amintirea marii eclipseaza tot restul amintirilor iar in mintea mea nu ramane decat un cuvant "ALBASTRU"

Ah, cat as fi vrut sa nu mai plec.

Dar cum spuneam din pacate toate se termina, si singura consolare e ca am fost acolo si am ramas cu amintiri pretioase pe care le voi pastra dincolo de poze si cuvinte.

Lista lucrurilor necesare la un targ

Pentru a va pregati de targ si pentru a va usura organizarea bagajului va recomand sa va facecti o lista cu tot ce trebuie sa va duceti cu voi. Sa vedem cam ce ar trebui sa contina o astfel de lista.

1. Standul

-masa si scaunel, chevalet, suporturi, panouri, boluri, manechine etc.
-fata de masa (folositi un material intr-o culoare discreta care sa nu concureze cu produsele) suficient de mare incat sa ajunga pana jos, astfel o sa va puteti ascunde cutiile sub masa si standul va parea ingrijit
-o oglinda pentru clienti vă va fi de mare folos
-banda adeziva
-ace cu gamalie, ace de siguranta etc.
-pix si hartie
-sfoara, sarma etc
-punga pentru gunoi

2. Scule pentru ajustari si retusari

Atena - partea a doua

Ne-am straduit sa ne trezim cat mai repede ca sa avem timp suficient pentru a vizita orasul, sau macar cat mai mult posibil. Am plecat asadar hotarati sa fim turisti veritabili si sa nu scapam nimic din ce e de vazut, dar cum planurile de acasa nu prea se potrivesc cu cele din targ totul a decurs in alt ritm decat ne asteptam. A inceput promitator cu biletele de Autobus. Bineinteles ca si in Grecia ca la noi biletele nu se gasesc in statie,gheretele care le distribuie in mod normal "se pregatesc de concediu" si ca atare sunt inchise iar de la sofer nu se pot cumpara sub nici o forma. Asa ca am pierdut mai bine de jumatate de ora cautand bilete si am ajuns pana la urma sa calatorim la negru pentru ca am renuntat enervati si satui sa pierdem vremea aiurea.

Intr-un final am reusit sa ajungem in centrul Atenei si am inceput turul turistic cu o orire la gyros, caci deja ne-a cam lovit foamea. Asa ca iar am pierdut timpul cautand ceva de hapalit, si nu stiu cum s-a facut ca urcatul pe Acropole l-am facut deci in miezul zilei sub soarele necrutator. La fel ca la Delfi am avut parte de praf si pietre alunecoase, dar ca norocul ca am avut macar papuci mai potriviti de data asta.

Privelistea de pe acropole a fost uimitoare, nu am vazut pana acum un oras de astfel de proportii. Nu am putut sa imi imaginez ca un oras se poate revarsa intr-o astfel de amploare, inconjurand muntii si populand vaile cat vezi cu ochii de jur imprejurul Acropolei.

Desi am avut o harta foarte frumoasa si chiar si un ghid de la Info Point tot am fost cam dezorientati, caci parca lipseau indicatoarele si traseele organizate, in asa fel incat sa poti vedea cat mai mult intr-un timp scurt. Ne-am trezit deci ca urcam si coboram alandala pe stradute si desi noua ni s-a parut ca am optimizat traseul, am descoperit ulterior ca ne-am cam invartit in cerc si am ocolit cateva chestii ce meritau vizitate.

Am mai vizitat vreo doua muzee, printre care si noul muzeu al acropolei inaugurat in 2009. Acesta a fost impresionant mai ales prin arhitectura lui si prin modul de expunere al frescelor la ultimul etaj si al sitului arheologic deasupra caruia a fost construit.

Templul lui Zeus nu am mai reusit sa il vizitam caci am ajuns cu doar 15 minute inaintea inchiderii asa ca ne-am multumit sa il pozam de la distanta.

In schimb ne-am prapadit de ras cand am ajuns in fata parlamentului si am observat ca niste bieti chinuiti de soarta au fost pusi sa faca un marsh haios intr-o costumatie si mai caraghioasa. Unul din bietii papitoi si-a pierdut caciula in timpul paradei iar dupa ce au terminat fastuosul mars in spatele lor pe zidul parlamentului se plimba voios un ditamai sobolanul. Tot ghinionul meu a fost ca mi s-au terminat bateriile fix inaintea pierderii caciulii, asa ca nu am mai apucat sa prind momentele importante in imagini.

Delfi si Atena - muzee, ruine, praf si mult soare

In Delfi am inceput sa vizitam de dimineata ruinele. Am urcat incet cu multe opriri la umbra pinilor razleti, si am tras de o sticluta cu apa incalzita. Am avut noroc ca am gasit pe la mijlocul traseului o ţâşnitoare, si chiar daca apa era groaznica la gust si calduţa pedeasupra tot ne-am bucurat de ea de fiecare data cand am trecut pe acolo.

Bineinteles ca nu ne-am invatat minte ca slapii de plaja nu sunt incaltamintea adecvata pentru a vizita centrul Greciei. Asa ca am avut de infruntat in afara arsitei si drumurile stancoase, aride cu pietre vechi de sute de ani si lustruite de mii de talpi ale turistilor care au trecut pe acolo.

Ne cam venea sa ne lasam pagubasi, dar daca tot am ajuns pana acolo si am platit si intrarea nu ne-a ramas decat sa rezistam eroic tuturor incercarilor. Asa ca incet dar sigur si cu multe, multe pauze, caci noi obisnuiti cu traiul la campie am cam gâfâit pe la urcuşuri, dar pana la urma tot am reusit sa vizitam si noi totul.

Ajunsi jos din nou primul lucuru la care am ravnit amndoi a fost un suc rece. Lucru bine stiut de cei ce detin taraba cu racoritoare si exploat ca atare. In sfarsit dupa multa caldura indurata am inceput plimbarea prin muzeul racoros. Mie mi-a placut foarte mult, si nu doar pentru ca era modern si luminos ci mai ales pentru ca aveai voie sa faci poze in draci cat timp nu foloseai bliţul. Asa ca cred ca am pozat aproape tot muzeul piesa cu piesa :)

Pana dupa masa am terminat si cu muzeul, asa ca ne-am continuat drumul cu masina spre Atena. Pentru ca tipul din Atena lucra pana seara la 10 am hotarat sa ne oprim pe drum si sa mai facem pauze pe unde gasim ceva ce pare mai interesant. Asa ca nu dupa mult timp am orit intr-o statiune montana si am facut o scurta plimbare, dar cumva am nimerit intr-un interval de timp in care totul era inchis asa ca ne-am continuat drumul cautand un loc umbros pentru picnic.

Am oprit intr-o parcare in apropierea unei mine de bauxita, ne-am hapalit conservele si am continuat incet calatoria.CAutand obiective turistice ne-am ratacit printru-n satuc si am ajuns pe stradute inguste si intortocheate pe care GPS-ul nu le-a mai cunoscut, dar cu putin noroc am reusit sa urcam din nou pe drumul princial. Am facut o ultima incercare de a gasi un orasel in care sa pierdem vremea si ne-am trezit in Thiva, intr-un cartier musulman cu magazine vechi, inchise in mare parte la ora la care am ajuns noi si tot felul de lume dubioasa pe strada. Sau cel putin asa parea pentru noi, caci nu ne asteptam la un astfel de peisaj oriental. Am vizitat putin centrul, dar iar nu am gasit foarte multe de vazut, parea un orasel mic si saracut, cu cani vagabonzi pe centru si boschetari la colt de strada, asa ca am facut cateva poze si ne-am continuat drumul. Am aflat ulterior ca am vizitat de fapt renumita localitate cu numele romanesc Teba.


Spre seara am ajuns in Atena, capitala cu 4 milioane de locuitori si un trafic infernal. Daca ati crezut ca in Romania se conduce aiurea atunci nu aveti decat sa vizitati Grecia sa vedeti ca se poate si mai si. Am parcat masina in fata casei gazdei noastre si am plecat sa cautam o terasa sa mancam ceva de cina. Nici nu am iesit bine de pe strada ca am descoperit portocali pe strada. Erau copaci cu fructe coapte care stateau cazute pe jos si nimeni nu le culegea, asa ca repede ne-am halit sa culegem ficeare cate o "portocala", marius a mancat primul apoi am incercat si eu, dar dezamagirea a fost mare caci nu erau bune la gust. Erau acre, dar nu acrul acela gustos al lamaii ci pur si simplu rele, se pare ca e o specie de citrice care nu se manaca ci se foloseste pentru dulceata, cum ni s-a spus ulterior. Dar grecii care ne-au auzit povestind cu cata bucurie am cules noi portocalele lor s-au distrat copios de noi.

Dupa ce am mancat bine la o terasa unde se servea Gyros la 2 euro, un fel de shaormerie locala, ne-am intalnit cu gazda noastra de couchsurfing si am mai stat la povesti. Ne-am culcat pe la vreo 12, franti de oboseala.

Meteora - ireal de frumoasa

Pentru itinerarul spre Kampala am ales sa ne furisam pe un drum fara autostrada, astfel pe de o parte am evitat taxele de drum iar pe de alta parte am putut savura peisajul si am putut opri la marginea drumului pentru picnic. Asa am serpuit pe drumuri de munte in apropierea Olimpului. Peisajul parea destul de autohton cu capre si munti, dar cu mai putina verdeata si caini de alte dimensiuni decat ii vezi pe la noi. Rar mi se intampla sa imi fie frica de cani, dar parca dulaii astia ce semanau mai degraba cu poneii si aveau urechile roase, chiar mi-au dat fiori. Spre seara am ajuns in Kalampaka, orasul de la poalele Meteorei. Muntii pe care ii vedeam acum deslusit erau frumosi si impresionanti, iar nerabdarea de a urca crestea in mine tot mai mult. Dar cum era seara nu ne-a ramas altceva de facut decat sa ne ridicam cortul. Am gasit un camping modest dar curat cu un nenea foarte simpatic la receptie care ne-a dat si cateva felii de paine. Cum era mare sarbatoare ne-a spus ca nu o sa mai gasim in localitate paine pana a doua zi dar ne-a oferit din painea pe care o aveau ei la micul lor restaurant. Am fost placut impresionati de atata ospitalitate iar a doua zi de dimineata am baut un ceai la terasa campingului.
Dupa ce ne-am strans cortul ne-am indreptat spre Meteora. Am vazut poze cu ce ma asteapta acolo dar parca tot am fost impresionata de dimensiunile rocilor erodate.

CUm imi place la nebunie sa stau in locuri inalte in apropierea abisuriler, m-am simtit ca pestele in apa. Ah cat de mult mi-a placut, mai ales faptul ca unele roci se inaltau la marginea drumului si puteau fi escaladate foarte usor. Cred ca as fi putut sa stau acolo in varful muntilor si sa privesc la vale la nesfarsit, dar cum Marius nu se impaca prea bine cu inaltime, si nu ii place sa ma vada nici pe mine cocotata nu prea mi-a ramas altceva de facut decat sa stau cuminte pe locuri mai "sigure" si sa fac poze.

Ah, ce nu as fi dat sa am un aparat cu filtru de polarizare, caci aerul din Grecia mi-a cam dat de furca mai ales la pozele de la distanta cum a fost cazul si aici.

Din pacate am ajuns marti, iar manastirea Megalos Meteoron a fost inchisa, dar am facut o vizita la Varlaam. Nu pot sa spun ca m-a impresionat foarte tare, cu bisericile si popii nu prea ma impac, dar oricum daca am ajuns pana acolo merita vazuta si o manastire macar, dar nu mai mult ca nu e cazul sa exageram. Asa ca pana pe la 2-3 am cam terminat cu plimbarile si ne-am continuat calatoria cu urmatorul stop la Delfi.

Drumul a fost bun si a continuat sa ne urce si sa ne coboare peste siruri muntoase. Nu mai stiu numarul muntilor, dar cred ca am ajuns la vreo 5 urcari si coborari. Incepusem sa ma plictisesc deja, asta pana m-a pus Marius sa mai conduc si eu. Primadata m-am gandit cu groaza la serpentinele ce urmeaza, dar cand am dat de ele nu m-am mai saturat de cormanit, caci drumurile, desi sapate prin munte, erau destul de largi, si eu am prins gustul sofatului. Brum, brum.

Pe la vreo 19.00 am ajuns la camping Delfi, cel mai luxos pe care l-am vazut pana atunci, cu piscina si o panorama de care nu ne asteptam sa avem parte chiar in primul rand.

Asa ca ne-am facut repede cortul si am mai tras si o baie in bazin. Seara am mancat o musaka pe terasa cu aceeasi panorama fabuloasa pe care o aveam si in fata cortului. Apoi am mai jucat putin ping-pong si ne-am culcat obositi dar incantati de privelistea frumoasa. Cicadele cantau din nou la unison deasupra cortului, parca am visat ca vreu sa le alung.

Halkidiki, venim

A doua dimineata ne-am savurat micul de jun alaturi de gazdele primitoare si de brazilienii couch surferi. Ei s-au grabit la Autobus iar noi cu domnita casei ne-am revenit incet din ameteala diminetii.

Pisicutele s-au jucat vesele si pline de enrgie, oferindu-ne un show matinal care ne-a binedispus. In curte catelul, desi mai degraba as putea sa-i zic poneiul dupa dimensiuni, latra invidios pe pisoii jucausi care aveau dreptul sa stea pe terasa. Iar noi ne miscam printre ei cu o lene grozava.

Ne-am inceput intr-un final drumul spre Halkidiki. Marius la volan eu in dreapta, Irini in spate si GPS-ul pe parbriz. Am fost deci un sofer si trei care au inceput sa dea indicatii de drum, contradictorii bineinteles. Saracul Marius, va garantez ca nu ati fi vrut sa fiti in locul lui. Cu chiu cu vai am ajuns si noi in apropiere de plaja, am cules si restul echipei, i-am indesat cumva in Masina si am urcat pe un deal unde am parcat masina la umbra si am luat-o la picior spre plaja. Am coborat un drum stancos, abrupt si ingust care serpuia printr-o padure de pini si tufe intepacioase, iar sandalele noastre nu ne mai erau prietene.

Dar cand am inceput sa zarim primele sclipiri ale apei parca tot efortul era uitat si dorul de mare mi-a grabit pasul. Plaja era minunata, cu apa limpede, nisip fin, stanci inaltate ca o cortina protectoare si pini batrani cu crengi rasucite in jurul pietrelor de care s-au agatat.


Am inceput sa ne montam cortul pentru primadata in aceasta calatorie. Desi cam stangaci, am reusit totusi sa il ridicam destul de repede si sa ne bucuram in curand de apa calda si clara in care ne-am balacit cu bucurie de copil. Nu am putut sa credc a exista o mare atat de clara incat sa vezi firicelele de nisip de pe fundul marii cand apa iti ajunge deja la piept. Am inceput sa realizez ca e un concediu pe care nu o sa il uit prea curand.

Dupa o baie lunga si relaxanta am fost dusi la munca, trebuia sa cautam lemne de foc, asa ca am urcat cu totii intr-o plantatie de maslini si am inceput sa cautam vreascuri uscate. Cum totul era aranjat si pomii tunsi de uscaciuni ceea ce ne-am propus noi parea destul de greu de realizat, dar fiecare cauta cateva crengute si le aduna. Mie mi se parea ca trebuie sa gasim ceva mai mare ca sa avem spor mai mult asa ca am urcat si m-am abatut ceva de la drum iar sub un tufis am gasit niste busteni destul de mari care au ramas in urma de la curatarea maslinilor. Victoriosi nie-am intors cu totii, fiecare cu cate o craca de maslin tarand sau carand in functie de putere. Am marshaluit mandrii cu captura noastra prin fata celorlalte corturi afisand cu bucurie trofeele obtinute.

Dupa atata munca istovitoare ne-am aruncat din nou in apa savurand fiecare clipa. La lasarea serii am inceput sa facem focul de tabara, cel mai falnic dintre toate (trebuia sa precizez asta, ca doar nu am carat noi bustenii aia degeaba)

Am avut parte de un rasarit frumos de luna, caci luna, desi se afla deja in descrestere tot parea inca plina iar de la soare parea rosie si inflacarata.

Pe cand sa ne culcam ne-am dat seama ca cicadele din copaci sunt cu mult mai galagioase decat greierii nostrii autohtoni, si desi mie mi se parea ca tot a greiere suna si nu pot sa zic ca m-a deranjat prea tare, Marius le-a considerat enervante si a adormit destul de greu cu zumzetul lor in ureche.

Dupa un somn odihnitor ne-am trezit cu soarele care incepuse sa ne incinga cortul ca semn ca marea ne astepta pentru a ne racori. Am petrecut toata dimineata pe plaja iar pe la amiaza am inceput sa ne strangem lucrurile si sa urcam incetuţ pe drumul abrupt pe care am coborat parca cu mult mai mult elan decat urcam acum. Si ca si semn ca ne era greu sa ne despartim de acest loc minunat ne-am si ratacit. Am ajuns pe poteci inchise si salbaticite pe care nu am fost cu siguranta cu o zi inainte. Cu greu am gasit drumul cel bun si ne-am avantat spre o noua locatie: Trikala.

Cum să porţi Grecia la gât :)

Pentru ca abia m-am intors din concediu, si nu m-am saturat de pietrele din Grecia nici dupa doua saptamani, m-am gandit sa va propun un mic proiect prin care sa putem purta Grecia la gat oricand ne apuca dorul de duca.

Materiale necesare:
-pietricele (din Grecia in cazul meu)
-burghiu
-menghina
-clesti
-foarfeca
-snur
-capat de ata
-zale
-inchizatoare
-tija metalica