30 aug. 2013

Ziua 2 - Parcul National Durmitor

Ziua a doua a început aşadar cu o trezire mai forţată, căci izoprenul nu e la fel de confortabil ca salteaua cum spuneam deja, dar speranţele noastre de rezolvare a problemei erau mari. Am savurat aşadar ceaiul încă călduţ din termos şi am admirat peisajul de poveste în care ne aflam.


După ce ne-am moşmondit noi cu duş, spălat pe dinţi şi toate cele, am pornit într-un final la drum spre oraş. Am vrut să căutăm petec pentru saltea şi să închiriem nişte biciclete pentru a explora cât mai pe îndelete parcul national. Dar cum bine ştiţi planurile de acasă nu se prea potrivesc cu cele din târg, aşa că nu ne-am ales nici cu petec nici cu biciclete.


 După câteva învârteli, ca de muscă beată, am reuşit in final să hotărâm ce vom face: o luăm la pas spre "Peştera de gheaţă" Ledena Pecina ( altitudine 2303 m - nimica toată). Eu tot insist că suntem la 1400 m şi că noi nu prea suntem alpinişti, că traseul nu are cum să fie de doar 3 ore şi tot aşa. Dar Marius NU, îmi pune la îndoială ambiţia şi o ţine sus şi tare că nu e mare brânză. Deci ne apucăm de urcat. Eu sceptică, Marius încrezător.

26 aug. 2013

Din concediu - ziua întâi

Ne-am întors dintr-o excursie planificată din nou pe fugă, un fel de concediu de consolare cu timp redus care ne-a surprins până la urmă prin bogăţia peisajului şi multitudinea de lururi care am reuşit să le facem într-un timp relativ scurt.


Am pornit sâmbătă dimineaţa în plimbarea noastra spre Muntenegru. Pe la ieşirea din Belgrad ne-am rătăcit puţin şi am ajuns să ne mâncăm prânzul intr-o pădurice mai poluată decât orice loc vizitat până acum de mine. Nu credeam să gasesc un loc cu atâtea gunoaie, şi nu doar pe marginea drumului ci aruncate până adânc în pădure, fără raţiune, fără să îi pese nimanui de cum arată covorul pădurii pavat cu plastice de tot felul, cauciucuri, fierătănii, toate murdare, infecte si respingatoare. Am gasit totuşi un colţ din care nu se vedea parcă aşa tare mizeria, ne-am mâncat astfel sandwitch-ul şi ne-am continuat drumul în viteză.
După ce am intrat în Macedonia primul lucru care m-a uimit a fost o cariera de piatră, sau aşa părea, între timp m-am documentat şi am aflat că e de fapt exploatare de cărbune. Oricum impresionantă a fost dimensiunea exploatării care a depaşit  orice mi-aş fi putut imagina. Am mai vazut cariere dar alea par de jucărie faţă de aceasta. Era imensă, şi când spun imens mă refer la dimensiunile unui munte întreg. Noi am coborât pe drumul principal iar şantierul acesta se întindea de deasupra noastră, din vârful muntelui până in vale, unde pe o suprafaţă cât al unei localităţi nu vedeai decât piatră gri şi nişte utilaje ce păreau furnici dar a căror mişcare nici nu o sesizam datorită distanţei mari. Arăta ca şi cum cineva ar vinde muntele pe bucăţi, măcinate, mărunţite şi transformate in pulbere înainte, pentru a uşura transportul. Cam trist şi uluitor în acelaşi timp.


Dar peisajul sinistru a fost dat repede uitării căci au urmat munţi frumoşi, sălbatici şi serpentine cât cuprinde. Am ajuns astfel la Podul peste Tara - Đurđevića. Aici apa cristalină ne-a întâmpinat cu nuanţe magnifice de turcoaz. Aşa cum Grecia rămâne pentru mine ţara în care am văzut albastrul adevarat pentru prima oara, la fel pot spune şi de concediul ăsta că abia acum ştiu ce înseamnă cuvântul turcoaz cu adevărat. Tot drumul ne-am învârtit în jurul unor râuri săpate în munti calcaroşi şi dacă pe Cheile Nerei am învăţat că apa împreună cu calcarul dau nuante magnifice de turcoaz, aici s-a amplificat totul la o scară mult mai mare.


Când am ajuns noi la pod vremea părea să se strice.

1 aug. 2013

Nici un weekend in oras !

Vara asta deviza mea e: nici un weekend petrecut acasă ! Şi mi-am propus să mă ţin cu sfinţenie de asta, chiar dacă iesim doar până la Mureş, sau mergem la parinţi, ideea e să părăsim orasul cât mai mult posibil.


Aşa că sâmbăta trecută am făcut o mica excursie de cercetare cu bicicletele in jurul localitaţii mele natale.

AddThis