Dar să o luăm cu începutul şi să vă explic despre ce e vorba. Am pornit joi, după ce am terminat serviciul, cu trenul spre Cluj pentru a participa la evenimentul organizat de Textilia: conferinţe şi târg meșteșurăresc. Mă aştepta un drum de mai bine de cinci ore singură pe tren, dar m-am înarmat cu o carte de marketing iar pe când am ajuns la Cuj îmi doream să mai dureze puţin drumul căci eu mai aveam de citit.
Seara în loc să mă culc devreme, pentru a fi fresh la conferința de vineri, eu am stat la povesti cu Monel până târziu în noapte.
Ne-am trezit cu greu şi abia ţineam ochii deschişi când în bastionul croitorilor a dat năvală energia pură numită Adela Pârvu. Peste blogul lui Adela am mai dat din când în când dar în rest nu ştiam prea multe despre ea, nici că e vedetă TV, nici că face parte din echipa ce face emisiunea visuri la cheie, sau că a fost redactor la diferite reviste de casă și grădină. Apariţia ei energică şi prietenoasă m-a surprins plăcut, m-a făcut să îmi dau seama cât e de important să fim deschişi cu oamenii pe care îi întâlnim. Ea a reuşit să creeze o atmosfera fantastică în cadrul conferinţei în care cu toţii am fi vrut să ne cunoaştem mai bine şi cred că pot vorbi în numele tuturor celeor prezenţi când spun că timpul a zburat pe nesimţite şi cu toţii am fi vrut cu să nu ne despărţim aşa repede.
De vorbit am vorbit cu toţii, unii mai mult alţii mai puţin, în funcţie de gradul de timiditate al fiecăruia. Eu am fot cu zâmbetul până la urechi căci am regăsit în vorbele Adelei multe din ideile după care mă ghidez şi eu, şi mi-a plăcut să văd o persoană care nu se ia prea în serios pe sine şi nu îşi dă o importanţă mai mare decât celor cu care vorbeşte. Am stat şi m-am mirat cu câtă dezinvoltură reuşeşte să vorbească cu toată lumea şi mi-am dat seama că mai am multe de învăţat. Mai am de învăţat și cum să mă prezint verbal celor din jur, căci simt că am ratat cumva ocazia şi nu am reuşit să mă fac nici auzită nici înţeleasă în multitudinea de voci, iar vină e clar a mea căci nu mi-am pus nici odată problema cum m-aş putea prezenta unor oameni cărora nu le pot arată magazinul sau blogul meu. Aşa că una din revelaţiile de zilele trecute a fost că eu îmi bazez toată prezentartea mult prea mult pe vizual şi am serioase probleme când nu mă pot folosi de asta ci trebuie să vorbesc despre mine.
A fost o realizare brutală, dar care sper că mă va ajută, căci de atunci încoace îmi zburdă mintea întruna la ce trebuia să zic, ce trebuia să fac, cum trebuia să fiu pentru a semăna şi în realitate mai mult cu mine cea din capul meu, cea care reuşeşte să se exprime binicel prin poze sau chiar texte scrise dar care a eşuat lamentabil la examenul oral de la Cluj.
Şi totuşi sunt într-o continuă stare de extaz de când m-am întors, exact din motivul că am reuşit să îmi văd greşelile. Nu ştiu cum să va zic dar constatarea că am făcut greşeli prostești până acum pe care nu le vedeam la mine nicicum îmi dă un boost de energie pentru a le remedia cât mai repede.
Prima mea expoziţie cu produsele de pe Etsy m-a lăsat să privesc totul dintr-un unghi mai amplu şi să văd legăturile mai bine. Să văd reacţiile oamenilor m-a ajutat să ajung la câteva concluzii importante despre ceea ce fac şi încotro trebuie să mă îndrept. Iar nopţile petrecute cu Monel vorbind şi analizând totul din toate unghiurile au fost apogeul unor zile fantastice.
M-a bucurat mult şi faptul că am reuşit să vorbesc mai mult cu oamenii pe care îi întâlnisem şi înainte la Răscruci, la celălat eveniment organizat de Climb, la care am avut onoarea să particip. Acum că ne cunoşteam deja, parcă discuţiile au decurs mai natural, mai uşor, mai dezinvolt. Seară petrecută cu fetele la un vin şi un fresh a fost deasemenea de neuitat, m-am simţit de parcă am fi fost nişte şcolăriţe în tabăra şi nu ştiu când am râs ultima dată atât de mult şi cu poftă.
M-a încântat ideea fetelor de la Climb de a organiza un tur ghidat al Clujului, iar Vlad de la Cluj Guided Tours ne-a dus cu poveştile şi poezia lui în alte vremuri şi ne-a arătat prin ochii lui Clujul, oraşul acesta frumos de care nu mă satur nicicum.
Bineînţeles că dacă am ajuns la Cluj de joi, am făcut cumva să dau o fugă până la Oranjerie, căci de când am auzit prima dată de magazinul ăsta cochet mi-am dorit să îl văd cu ochii mei. Şi nu am fost dezamăgită, cum se întâmplă adesea când mergem undeva cu aşteptări foarte mari. Am găsit în Oranjerie un loc cald şi primitor cu mii de obiecte pe care mi le-aş fi dorit. M-am limitat în a cumpără câteva cadouri drăgălaşe şi am rămas cu o mică dezamăgire şi anume că din păcate magazinul acesta minunat cu obiecte handmade se află mult prea departe de mine, dar sunt sigură că voi reveni în locul acesta când voi mai ajunge prin Cluj.
Eu m-am întors deja de luni acasă dar încă simt magia Clujului clocotind în sufletul meu iar energia evenimentului îmi animă încă gândurile într-o goana nebună. Nu ştiu ce s-a întâmplat exact în sfârşitul de săptămâna ce a trecut, dar am senzaţia că e un moment din acela important în viaţă la care o să mă uit înapoi cu drag. Un moment la fel de important ca prima ieșire cu produsele la Sighișoara în care am stat cu umbreluța alături de Miruna, sau primul târg din Arad în care le-am întâlnit pe Moni şi Alina. Și chiar dacă în momentele acelea nu s-a întâmplat mai nimic, viaţă mea a luat alt curs din clipele alea, fără ca eu să o ştiu atunci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu