Un concediu scurt si stresant

Dar cu folos :D

Am reusit si eu sa ma pun sa adun pozele facute in micul concediu cu scop nobil, si anume acela de a ne cumpara masinuta :D.



Am plecat stresata din cale afara, si destul de obosita si nedormita. Am avut multe de organizat si nu am mai zburat niciodata. Eram nerabdatoare si usor ingrijorata cum o sa reusesc sa rezolv toate, cum o sa fie drumul (de 3 zile inainte sa plecam am vazut doar stiri cu accidente grave si inzapeziri masive pe Germania)si daca o sa reusim sa ne descurcam noi doi singuri in departata Germanie.



Avionul a fost mic si roz, motiv de veselie pentru mine. Dar nici asta nu a tinut prea mult, caci dupa ce am urcat in autobusul care trebuia sa ne duca la avion am mers 50 de metrii de la o poarta la alta si ne-au pus sa coboram, ca cica tre sa schimbe o roata :(. Inca o ora de asteptare incordata si griji aiurea.

Dupa ce am urcat in avion si si asteptam cu nerabdare si o oarecare emotie sa plecam , ma trezesc in dreptul geamului cu un nenea cu ditamai pistoletul din care stropeste aripile cu ceva gelatina roz. Ne explica pilotul ca e o procedura normala, ca trebuie dezapezit avionul, ca nu e motiv de ingrijorare, si tot asa. Aproape ca ma ingrijoreaza deja insistenta cu care repeta sa nu ne ingrijoram. Nu prea am incredere ca dihania asta de metal chiar poate sa zboare atata drum, si cica si in doar 2 ore. Pe cand pare totul ok de plecare se trezeste un ametit de turist strain ca el nu mai vrea sa zboare. Nu am inteles exact daca a gresit avionul sau pur si simplu se indoieste si el de abilitatea dihaniei de a ne duce cu bine la destinatie, dar oricum nu e semnul cel mai bun pentru un inceput de aventura. Din nou pilotul ne anunta ca un pasager doreste sa coboare si ca trebuie sa asteptam pana ce vin scarile. Dupa ce coboara zic ca in sfarsit tre sa plecam, dar nu , nu e asa simplu, acum trebuie verificate bagajele. Ca poate domnul ce a plecat a lasat vreo bomba, nu? Eu asa am auzit ca se intampla in avioane si se pare ca pilotul la fel, asa ca le trimite pe domnitele stewardesse in control.

Dupa tot acest taraboi incepe sa ruleze avionashul nostru asa incet spre pista de decolare, si ruleaza , si ruleaza, si parca nu prinde viteza, decat asa cam ca un tractor. Incep eu iar sa imi fac griji, ca vad ca pista e pe gatate si aripile se balangane cam tare, si huruie dihania si se misca ca melcu. Cum frast o sa zbore hardughenia asta ? Pe la capatul pistei vad ca face o manevra de intoarcere si isi ia avant, si chiar prinde viteza de ne impinge in scaune si zbrrrr icepem asa incetut sa decolam. Iiiiii ce faina e senzatia. Mi-a trecut si stresu si ingrijorarea, desi mai balanganeau usor aripile dar probabil ca e normal. Cert e ca zburam. Ne ridicam trcem prin norii grii, care aratau mai degraba a ceata deasa si ajungem deasupra lor unde ne intampina un soare arzator de vara parca, iar sub noi e un strat de nori care arata mai moi si mai puficiosi decat orice patura proaspata de zapada. Din pacate in poze seamana mai mult cu zapada, dar in realitate sunt mult mult mai pufisi. Am avut senzatia ca m-as arunca in ei ca intr-o patura de puf.





Iar peisajul care a aparut cand am trecut intr-o zona cu cer senin a fost mirific. Totul era mic si abstract. Datorita zapezii raurile si padurile parea mai degraba desenate de un grafician dibace, texturile create de liniile serpuite ale raurilor si de impartirile teritoriale dreptunghiulare create de mana umana se combinau armonios in compozitii nemaipomenite. M-am holbat fascinata cam jumatate din drum, pana m-a durut gatul si am facut schimb de locuri cu Marius ca sa poata admira si el peisajul. Caci nici el nu a mai zburat niciodata. Cum privelistea de la distanta nu a mai fost asa fascinanta am atipit sub razele soarelui ca intr-o zi de vara pe tren. A fost o senzatie foarte placuta.




Asa cum a inceput aventura, asa a si continuat. Desi in intarzire trebuia sa ajungem totusi cam cu o jumatate de ora inainte de terminarea programului la Autohaus pentru a vedea masina. Dar cum se pare ca iarna nu e ca vara chiar si in Germania, ne-am trezit ca stam peste 45 de minute in statia de autobus, si nu e nici urma de autobus-ul pe care il asteptam noi. Cam tristi si dezamagiti, inghetati si obositi am fost culesi de couchsurferita la care ne-am cazat.

Marti, de ziua lui Marius am plecat de dimineata hotarati sa negociem la sange si sa bagam de vina unde putem. Cum noi nu am mai avut masina, ceea ce a vazut vanzatorul dupa doar cateva minute de cand am inceput sa ne uitam la ea, nu prea a tinut faza cu astia duri ce baga de vina. Iar dupa ce Marius m-a pus sa intreb unde se baga lichidul pentru parbriz am inceput sa ma indoiesc ca o sa mai reusim noi mare lucru.
Cam asa a si fost, dupa ce deja incepuse sa se irite vanzatorul am batut totusi palma si am luat-o la goana ca incepuse sa ninga din nou in draci.
Nemancati dar bucurosi ca nu mai ninge am oprit pe la ora 3 sa mancam si sa ne uitam si noi la masinuta noastra frumoasa.




Mandrii posesori ai masinutei am ajuns si noi spre seara la bunici. Au urmat 3 zile de shopping maraton in Germania, timp in care am facut fix 2 poze, caci am avut alte prioritati, sa gasim reduceri cat mai mari :D.



Drumul inapoi a fost si el lung si obositor. Am inceput cu o dimineata cetoasa, a continuat cu o vacanta ce incepuse in Germania si a umplut autostrada. Si s-a terminat cu autostrada din Ungaria inzapezita si peste o ora de mers cu viteza melcului turbat. Am condus si eu un pic, dar am fost evident incordata si stresata si nu am rezistat prea mult. Iar cand am fost eu iarasi la rand ne-am trezit cu drumurile inzapezite si a continuat Marius sa conduca ca sa ajungem odata acasa sa nu ramanem blocati. Ca eu cu stilul meu precaut de sofat as fi ajuns probabil a doua zi :P.




Cam asta a fost aventura noastra. Sper ca nu v-am plictisit cu postarea asta gigantica. Eu o sa ma relaxez zilele astea si sper sa apuc sa imi fac ordine in dulap, ca momentan e dezastru prin casa.
Asa ca o sa mai trebuiasca sa asteptati daca vreti sa vedeti lucruri mesterite de mine, ca nu sunt momentan pe primul loc.