Dupa ce am plecat de la Truda ne-am indreptat spre Rosia Montanta.
Rosia e un sat vechi in care s-au dus lupte pentru aur inca din cele mai vechi timpuri, si cei care au venit aici au uitat sa vada frumusetea naturii dincolo de bogatia materiala. Am participat la un foc de tabara cu locatarii care ne-au povestit cate ceva din istoria Rosiei Montane si din lupta acerba pe care o duc si astazi cei care vor sa traiasca in continuare in linistea si frumusetea muntilor inconjuratori.
Eu nu am apucat sa savurez pre mult din peisaj, ca m-am trezit obosita ca o baba ramolita care nu e obisnuita cu dormitul in cort pe brushi de pamant si urcatul si coboratul de kilometrii pe zi. Asa ca nu am facut decat drumul strict necesar de la cort la masina si de la masina la targ, si inapoi, si pana sus la locul de concerte, si iar inapoi. Of nu am urcat si coborat atata intr-un an intreg, si sincer prefer scarile, chiar si cu sutele cum erau la Turda decat urcusul continuuuuu.
Asa ca dupa 3 zile am avut dureri destul de zdravene de spate si am reusit si sa trag o raceala de toata frumusetea, care mi-a stricat jumatate din concediu.
In schimb, mi-a placut mult de tot, faptul ca in curtea unde am campat era plin de animale. Cele mai dulci fiind cateii si pisicile care se jucau impreuna.
Printre ele se afla si dl. Zorro in persoana, cu o privire diabolica. Ah ce mi-a placut pisicuta asta, parca era un personaj de desene animate.
Pe drum spre casa am oprit la marginea drumului si ne-am ascuns la umbra unei paduri magice. Ii spun magice pentru ca nu am vazut atatia fluturi intr-un loc pana acum. Erau de toate dimensiunile si culorile, chiar si unii mov cu galben. Au fost splendizi dar din pacate mult prea saltareti, si nu am reusit sa ii prind pe toti in poze.
Dar cel mai magic a fost momentul cand am descoperit doua libelule care zburau deasupra unui parau mititel. Au fost cel mai frumos lucru pe care l-am vazut pana acum. Primadata le-am vazut de la distanta si pareau sa aibe aripile negru cu albastru intens, apoi m-am apropiat de ele si sclipeau in cel mai frumos verde inchis pe care l-am vazut. Dansau asa prin aer schimband culorile in functie de cum batea lumina pe ele, am stat vreo 20 de minute si le-am admirat. Ce pacat ca nu am reusit sa le pozez, dar o sa imi ramana vii in memorie pentru mult timp, asta e sigur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu