Am ajuns duminca pe la ora 14.00 si ne-am chinuit sa gasim loc de parcare. Intrarea in mina avea o arhitectura interesanta, putin sf, dar cu bun gust. Am trecut printr-un coridor lung si innabusit. Am deschis usa catre "pestera" si ne-a izbit o racoare placuta cu un miros de vechi, inchis si putin ranced. Am inceput sa coboram, putin mai mult de 100 de scari. Inainte sa ajungem am admirat tavanul sculptat de vant parca vrand sa imite valuri si ochiuri de vartej.
Eu am mai fost la o salina in Germania cand am avut vreo 10-12 ani. Asa ca pentru inceput nu am fost prea impresionata de peretii de sare si tunelele cioplite adanc in munte. Dar mi-au placut mult structurile create de curentii de aer, lemnul invechit si acoperit parca de zapada, nu de sare si nu in ultimul rand racoarea de frigider care ne-a picat foarte bine intr-o zi torida de vara. 
Natura nu s-a lasat subjugata de tot si a inceput sa modifice ceea ce a creat omul in interiorul muntelui. Tavanul avea mai degraba aspectul unei pesteri arctice decat al unei structuri create de om cu dalta si ciocanul. Sau cel putin in locurile in care infiltratiile de apa si curentii de aer au infrumusetat structurile rigide. Lemnul a fost invelit deasemenea in vesminte de iarna iar bucatile de fier care se gasesc in adancuri sunt presarate cu margele de rugina si sare pe care din pacate nu am reusit sa le fotografiez sub nici o forma. Si acum regret ca nu mi-am dus trepiedul cu mine. Grrr
Apoi am patruns mai adanc in subteran. Am coborat intr-o cavitate in care tavanul era doar putin deasupra capetelor noastre si senzatia de pestera straveche si inghetata parca se intarea. Am vazut o balustrada de lemn si lume privind in jos. Ne-am apropiat si noi incet. Se auzeau bubuituri grele care lasau in urma lor un ecou infundat. Manati de curiozitate ne-am aplecat peste balustrada masiva.M-am trezit privind catre o alta lume. Peretii unui con imens, care se largea in parte de jos, au fost primul lucru pe care l-am vazut. Apoi,la o adancime de aproape iti taia respiratia, se afla un lac cu apa de un verde inchis, pe care doar intunericul putea sa il creeze. In mijlocul lacului era o insula, iar pe insula un paienjeniş de lumini si structuri de lemn parca ireal de frumoase. Ecourile bubuiturilor continuau sa ne inconjoare si te faceau sa simti ca intradevar esti intr-o lume defirita de ce ai cunoscut pana acum.
Din pacate pozele sunt doar o umbra a ceea ce au vazut ochii mei si ce am simtit in momentele acelea cu mult mai intens, fiind nu doar imagine ci si auz, miros, senzatie.
Pe un fel de pod , infipt direct in peretii laterali am trecut pe langa lift si stalactite uriase de sare, si am mers in partea cealalta spre scarile de lemn, care coborau 14 etaje pana la primul nivel al minei.
Cand am inceput sa coboram spre primul nivel, cel cu "parcul de distractii" am avut in schimb o senzatie neplacuta de bazar. Lume multa, galagie, agitatie, inghesuiala. S-a pierdut din senzatia de ireal pe care am avut-o inainte. O roata uriasa ne-a intampinat cu beculete colorate pe fiecare brat. Copiii multi si galagiosi fugeau in jur si se jucau cu sarea ca intr-un parc cu nisipul. Un teren de minigolf ocupa un spatiu parca prea mare pentru cata lume ii dadea atentie. La lift era o coada interminabila de oameni care nu vroiau sau nu puteau urca pe scari. Nu am stat prea mult aici. 
Am inceput sa coboram niste scari inguste, infundate in intregime in pereti de sare. Am tot coborat fara sa ne mai dam seama cate etaje se afla deasupra sau sub noi. Intr-un final am ajuns jos, la lac. Am trecut podul impunator si am inteles in final ce era bubuitul acela infundat si straniu. Erau barcute cu vâslaşi mai nepriceputi care se loveau de peretii de sare. Am stat aici in cuiburile de lumina pana s-a anuntat inchiderea minei si au inceput sa se stinga incet luminile. Cam asta am facut vreo 5 zile la rand. Iar in unele zile am mai mers si la bazinele "pentru lenesi" cu o salinitate de 10%. Ah ce mi-a placut sa ma balacesc si sa inot asa fara efort Bazine cu apa sarata ar trebui introduse la orice strand ce se respecta. E cu atat mai bine sa te tolanesti numai prin apa in loc sa te chinui sa nu te scufunzi incat nu inteleg de ce nu se straduiesc pe la stranduri sa obtina efectul asta si artificial. :)
Despre restul concediului o sa va mai povestesc altadata, ca deja m-am lungit cam mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu