31 aug. 2010

Am castigat din nou

Si iar datorita contului de DeviantArt. Desi il folosesc tot mai rar pentru postari, imi place totusi sa imi pierd timpul citind jurnale si admirand galerii. Asa ca in momentul in care am gasit kiriban-ul lui *kerinewton am inceput sa stau la pândă pe etsy pentru a fi a 800-a persoana care adauga ParAmourDesign la favorite. Si am avut noroc intr-o sambata. Chiar dupa ce m-am trezit m-am pus la comp cu ochii inca lipiciosi si nu mi-a venit sa cred ca sunt asa norocoasa :)


Desi am avut emotii ca se poate rataci, coletul a ajuns totusi cu bine, si acum ma bucur de el. Sunt incantata de model, mi-a placut de cand l-am vazut asa ca ocazia asta a fost bine venita.

Si cel mai incantata cred ca am fost de cum era ambalat, cu gust si cu grija pentru detalii, ca un adevarat cadou. M-am simtit ca si cum ar fi ziua mea :)

PS: Am observat ca magazinul s-a inchis pe etsy dar se pare ca bratara se gaseste acum aici de cumparat.

29 aug. 2010

La Rosia Monatana


Dupa ce am plecat de la Truda ne-am indreptat spre Rosia Montanta.
Rosia e un sat vechi in care s-au dus lupte pentru aur inca din cele mai vechi timpuri, si cei care au venit aici au uitat sa vada frumusetea naturii dincolo de bogatia materiala. Am participat la un foc de tabara cu locatarii care ne-au povestit cate ceva din istoria Rosiei Montane si din lupta acerba pe care o duc si astazi cei care vor sa traiasca in continuare in linistea si frumusetea muntilor inconjuratori.
Eu nu am apucat sa savurez pre mult din peisaj, ca m-am trezit obosita ca o baba ramolita care nu e obisnuita cu dormitul in cort pe brushi de pamant si urcatul si coboratul de kilometrii pe zi. Asa ca nu am facut decat drumul strict necesar de la cort la masina si de la masina la targ, si inapoi, si pana sus la locul de concerte, si iar inapoi. Of nu am urcat si coborat atata intr-un an intreg, si sincer prefer scarile, chiar si cu sutele cum erau la Turda decat urcusul continuuuuu.

Asa ca dupa 3 zile am avut dureri destul de zdravene de spate si am reusit si sa trag o raceala de toata frumusetea, care mi-a stricat jumatate din concediu.


In schimb, mi-a placut mult de tot, faptul ca in curtea unde am campat era plin de animale. Cele mai dulci fiind cateii si pisicile care se jucau impreuna.


Printre ele se afla si dl. Zorro in persoana, cu o privire diabolica. Ah ce mi-a placut pisicuta asta, parca era un personaj de desene animate.


Pe drum spre casa am oprit la marginea drumului si ne-am ascuns la umbra unei paduri magice. Ii spun magice pentru ca nu am vazut atatia fluturi intr-un loc pana acum. Erau de toate dimensiunile si culorile, chiar si unii mov cu galben. Au fost splendizi dar din pacate mult prea saltareti, si nu am reusit sa ii prind pe toti in poze.



Dar cel mai magic a fost momentul cand am descoperit doua libelule care zburau deasupra unui parau mititel. Au fost cel mai frumos lucru pe care l-am vazut pana acum. Primadata le-am vazut de la distanta si pareau sa aibe aripile negru cu albastru intens, apoi m-am apropiat de ele si sclipeau in cel mai frumos verde inchis pe care l-am vazut. Dansau asa prin aer schimband culorile in functie de cum batea lumina pe ele, am stat vreo 20 de minute si le-am admirat. Ce pacat ca nu am reusit sa le pozez, dar o sa imi ramana vii in memorie pentru mult timp, asta e sigur.

24 aug. 2010

Povesti din concediu - Salina Turda

Concediul l-am inceput cu o vizita la salina de la Turda.

Am ajuns duminca pe la ora 14.00 si ne-am chinuit sa gasim loc de parcare. Intrarea in mina avea o arhitectura interesanta, putin sf, dar cu bun gust. Am trecut printr-un coridor lung si innabusit. Am deschis usa catre "pestera" si ne-a izbit o racoare placuta cu un miros de vechi, inchis si putin ranced. Am inceput sa coboram, putin mai mult de 100 de scari. Inainte sa ajungem am admirat tavanul sculptat de vant parca vrand sa imite valuri si ochiuri de vartej.
Eu am mai fost la o salina in Germania cand am avut vreo 10-12 ani. Asa ca pentru inceput nu am fost prea impresionata de peretii de sare si tunelele cioplite adanc in munte. Dar mi-au placut mult structurile create de curentii de aer, lemnul invechit si acoperit parca de zapada, nu de sare si nu in ultimul rand racoarea de frigider care ne-a picat foarte bine intr-o zi torida de vara.


Natura nu s-a lasat subjugata de tot si a inceput sa modifice ceea ce a creat omul in interiorul muntelui. Tavanul avea mai degraba aspectul unei pesteri arctice decat al unei structuri create de om cu dalta si ciocanul. Sau cel putin in locurile in care infiltratiile de apa si curentii de aer au infrumusetat structurile rigide. Lemnul a fost invelit deasemenea in vesminte de iarna iar bucatile de fier care se gasesc in adancuri sunt presarate cu margele de rugina si sare pe care din pacate nu am reusit sa le fotografiez sub nici o forma. Si acum regret ca nu mi-am dus trepiedul cu mine. Grrr

Apoi am patruns mai adanc in subteran. Am coborat intr-o cavitate in care tavanul era doar putin deasupra capetelor noastre si senzatia de pestera straveche si inghetata parca se intarea. Am vazut o balustrada de lemn si lume privind in jos. Ne-am apropiat si noi incet. Se auzeau bubuituri grele care lasau in urma lor un ecou infundat. Manati de curiozitate ne-am aplecat peste balustrada masiva.M-am trezit privind catre o alta lume. Peretii unui con imens, care se largea in parte de jos, au fost primul lucru pe care l-am vazut. Apoi,la o adancime de aproape iti taia respiratia, se afla un lac cu apa de un verde inchis, pe care doar intunericul putea sa il creeze. In mijlocul lacului era o insula, iar pe insula un paienjeniş de lumini si structuri de lemn parca ireal de frumoase. Ecourile bubuiturilor continuau sa ne inconjoare si te faceau sa simti ca intradevar esti intr-o lume defirita de ce ai cunoscut pana acum.


Din pacate pozele sunt doar o umbra a ceea ce au vazut ochii mei si ce am simtit in momentele acelea cu mult mai intens, fiind nu doar imagine ci si auz, miros, senzatie.

Pe un fel de pod , infipt direct in peretii laterali am trecut pe langa lift si stalactite uriase de sare, si am mers in partea cealalta spre scarile de lemn, care coborau 14 etaje pana la primul nivel al minei.

Cand am inceput sa coboram spre primul nivel, cel cu "parcul de distractii" am avut in schimb o senzatie neplacuta de bazar. Lume multa, galagie, agitatie, inghesuiala. S-a pierdut din senzatia de ireal pe care am avut-o inainte. O roata uriasa ne-a intampinat cu beculete colorate pe fiecare brat. Copiii multi si galagiosi fugeau in jur si se jucau cu sarea ca intr-un parc cu nisipul. Un teren de minigolf ocupa un spatiu parca prea mare pentru cata lume ii dadea atentie. La lift era o coada interminabila de oameni care nu vroiau sau nu puteau urca pe scari. Nu am stat prea mult aici.

Am inceput sa coboram niste scari inguste, infundate in intregime in pereti de sare. Am tot coborat fara sa ne mai dam seama cate etaje se afla deasupra sau sub noi. Intr-un final am ajuns jos, la lac. Am trecut podul impunator si am inteles in final ce era bubuitul acela infundat si straniu. Erau barcute cu vâslaşi mai nepriceputi care se loveau de peretii de sare. Am stat aici in cuiburile de lumina pana s-a anuntat inchiderea minei si au inceput sa se stinga incet luminile.

Cam asta am facut vreo 5 zile la rand. Iar in unele zile am mai mers si la bazinele "pentru lenesi" cu o salinitate de 10%. Ah ce mi-a placut sa ma balacesc si sa inot asa fara efort Bazine cu apa sarata ar trebui introduse la orice strand ce se respecta. E cu atat mai bine sa te tolanesti numai prin apa in loc sa te chinui sa nu te scufunzi incat nu inteleg de ce nu se straduiesc pe la stranduri sa obtina efectul asta si artificial. :)

Despre restul concediului o sa va mai povestesc altadata, ca deja m-am lungit cam mult.

19 aug. 2010

6 aug. 2010

Concediu !!!

Stau la birou si astept sa treaca timpul. De abia astept sa merg acasa sa imi fac bagajele :D. De maine o sa fiu plecata.

Printre altele o sa fim la Rosia Montana alaturi de Homemade Fair in cadrul Fan Fest. Sper sa vina cat mai multa lume.

Eu va astept cu insigne textile cu copacei si frunzulite.



In rest o sa revin cu poze dupa ce ma intorc. Be green :*

4 aug. 2010

Colectionarul

Nu stiu daca v-am mai spus, da imi place la nebunie sa adun tot felul de lucruri. De la crengute la scoici, pietre etc. Am cutii intregi cu tot felul de obiecte naturale (de aceea si panica cand am gasit gandacii de paine).
Vara pe vremea asta imi place sa urmaresc vrabioarele. Vrabioarele au ca meniu special in perioada asta gandacii. Iar asa cum noi aruncam cojile de la seminte, asa lasa si ele in urma lor aripioarele si carapacele verzi.


Acum ca mi-am facut iar plinul cu aripioare fermecate sper sa ma apuc sa mai fac ceva bijuterii cu ele, caci a trecut mult timp de cand nu am mai folosit carapacele de gandac la fabricarea de medalioane. Poate o sa am timp dupa concediu.

Voi  colectionati ? Si daca da, ce va place in mod special sa adunati si sa tineti in cutii, sticlute sau alte recipiente?

PS: Ma gandeam sa fac o categorie cu miciile mele colectii.  Cum suna ? Credeti ca ar fi interesant?

AddThis