Culoarea din oală a fost magnifica de un pink intens, asa ca si asteptarile mele au fost pe masura. In gandul meu deja eram nerabdatoare sa ii arat lui Marius ce culori intense pot obtine vopsind cu materiale naturale. Ca destul m-a tot necajit spunandu-mi ca nu imi ies decat culor cam spalacite la experimentele mele. Asa ca m-am bucurat ca un copil de momentul revansei in care o sa ii tin sub nas o bucata de panză carmin vopsita din fructe de cârmâz.
Din pacate insa, a doua zi, m-am trezit cam dezumflata de faptul că pigmentul precum a iesit din bobiţele de cârmâz cam tot asa a iesit si din materialele mele cand am inceput sa le clatesc in apa.
E drept ca nu am avut acid acetic, si m-am gandit ca bun o fi si oţetul, dar se pare ca nu se prea compara si nici la capitolul rabdare nu am stat grozav, asa ca in loc sa las materialele in oţet peste nopapte si apoi sa le bag la vopsit, am cam saltat etapa aia si le-am lasat doar in baia de vopsea peste noapte.
Asa ca rezultatele au fost profund dezamagitoare la bumbac, iar matasea mi-a mai ridicat putin moralul reţinând totuşi ceva pigmenţi. Dar am invăţat totuşi câte ceva. In primul rând ca am nevoie de mai multa rabdare, iar in al doilea rand ca reţetele e bine să le adaptezi dupa ce le-ai facut macar odata ca la carte. Hm, deci urmatorul produs pe lista de cumparaturi e acidul acetic ( sa vad pe unde frast s-o mai gasi şi aşa ceva de cumparat)
Un alt experiment de vopsire ceva mai reusit e cel cu flori de trandafir japonez. Deşi baia de culoare nu a fost aşa imbietoare ca cea a cârmâzului de rezultate pot sa spun ca am fost mai mult decat multumita. Mai ales ca am obtinut o gama destul de larga de culori cu ajutorul sodei castice care a modificat PH-ul si mi-a scos niste nuante de verde si galben foarte interesante. Ah, si albastrul ala nici eu nu am prea inteles cumd de a aparut sub materialul inodat, dar pot sa spun ca imi place la nebunie.
Sa vedem acum la ce or fi bune materialele si cat de rezistente la lumina se vor arata, caci momentan am pus mostre in geam si astept sa vad daca se decoloreaza.