În aşteptarea moşului

Deşi nu mai e mult până la Crăciun parcă nu am intrat încă în atmosfera asta de sărbători. Am evitat ce-i drept posturile de radio cu colinde şi nici în oraş nu am prea ieşit, dar in weekend o să ne căutam brad aşa că cel târziu după aceea ar trebui să simt şi eu spiritul crăciului.

Până una alta m-am bucurat de ziua mea şi m-am răsfăţat cu nişte lanţuri superbe pe care de abia aştept să le folosesc şi cu o cutie pentru furnituri. Datorită cutiuţei am făcut o ordine prin sertare de nu le mai recunosc. Îmi face însă o placere nespusă să deschid sertarul să văd cum stau toate lanţurile frumos aranjate şi parcă îmi zâmbesc şi îmi fac cu ochiul să le folosesc.

Pe de altă parte am fost foarte ocupată cu magazinul pe Etsy. Am modificat puţin colierele cu pâslă şi o sa încep în curând să le public, până atunci vă las o poză cu procesul în desfăşurare.

Pe lângă asta am mai avut o comandă specială care mi-a dat ceva bătăi de cap dar îmi place cum a ieşit şi m-a inspirat, aşa că zilele următoare probabil o să mai experimentez câte puţin pe tema asta.

Aşa că pentru moment vă urez tuturor SĂRBATORI FERICITE şi să vă ducă moşul tot ce vă doriţi. 

In urma cu toate

Pff , am şi uitat de ce am închis magazinul meu de pe Etsy cu ani în urmă. Acum că am reînceput îmi amintesc motivul ! Îmi consumă o groază de energie. Dar nu mă plâng, că pană la urmă e cu folos, şi toată energia consumată s-a şi materializat deja într-o tranzacţie aşa că balanţa e pe energii pozitive. Singurul dezavantaj e că iar îmi neglijez blogul, dar sper că nu vă supăraţi prea tare pe mine.

De anul viitor sper să îmi intru în ritm şi să reuşesc să fac echilibristica asta între job, etsy, blog şi viaţă personală în aşa fel încât nimic să nu rămână de căruţă.

Acum, pe viteză, o să fac o mică recapirtulare cu ce mi-am mai pierdut vremea în afară de muncă şi etsy, că parcă am încă multe întâmplări nepovestite.

Etsy inspiration / Breslo Black Friday Handmade

După cum aţi observat mi-am redeschis magazinul pe Etsy. Deoarece platforma e imensă, iar eu am luat-o iar de la început e nevoie de mult timp şi energie investită pentru a mă face vazută. Din pacate astfel Blogul rămâne pe locul doi, cel puţin pentru o vreme, până îmi voi găsi ritmul. Pentru a nu lăsa însă paginile goale vă arat ce treasury am mai facut, aşa de inspiraţie.

Natural history

Great Etsy GIVEAWAY !!

YEY ! I finally got it done, i reopened my Etsy shop 

As it took me like forever i think it is a must to celebrate so i thought a giveaway is the best way to do so. 

Pleas join my reopening party and take part in my international giveaway. Beside the

Pst, top secret ! Grand reopening !

O să redeschid în curând magazinul meu pe Etsy aşa că staţi pe aproape, se lasă cu party !

Messy desk - cu saptamana

Luni am văzut pe blogul Hanako o postare despre un birou "dezordonat"

Dacă eu aş reuşi să ţin dezordinea în limitele alea Marius ar fi probabil în culmea fericirii. Aşa ca haideţi să vă arat eu ce înseamnă DEZORDINE:

Dar au americanii o vorbă care mie tare îmi mai place: " A cluttered desk is a sign of genius"   
Deci sunt pe drumul cel bun aş zice. Ia să vedem, mă întrece careva ?

PS: şi la mine nu e doar o zi  aşa, ci e cel puţin cu săptămâna ;)

Drumul spre casă

Cam atât a fost concediul nostru pe anul ăsta, dar noi nu am vrut să acceptăm atât de uşor că se sfârşeste, aşa că am lungit puţin plăcerea călătoriei cu un ocoliş pe la Dubrovnik, căci ne-am păstrat o zi de rezervă pentru a ne uşura drumul. De Dubrovnik am citit că ar fi nemaipomenit de frumos, la fel au citi multi alţii, dar la asta o să ajung mai târziu, să o luam aşadar de la început.

Ne-am trezit devreme, chiar dacă nu ne-am  dorit asta, dar cum proprietarul  ne-a spus de seara că trebuie să eliberam camera dimineaţă, ne-am comformat, şi cu ochii încă lipicioşi ne-am băgat bagajele în portbagaj şi am pornit spre Dubrovnik.

Noaptea Bibliotecii Arădene

Mă bucur să aud că şi în Arad se mai întâmplă câte ceva, aşa că vineri seara o să încerc să ajung la proiecţia de scurt metraje la Bibliotecă. 

Vă prezint mai jos programul, în caz că nu aveţi alte planuri, dati o fugă la biblioteca. 

4 spre 5 octombrie
Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol”

Continuăm cu relaxarea pe plajă

După peripeţiile de prin Kotor am simţit nevoia de odihnă, aşa că am petrecut mai tot timul pe plaja mică şi idilică din Petrovac. După vreo două zile însă am început să fim tot mai iritaţi şi să ne certăm din nimicuri. Marius avea mereu impresia că nu stăm destul la plajă şi că ne irosim timpul scurt şi preţios pe care îl mai aveam aici, iar eu aveam impresia că stăm prea mult la plajă şi nu mai facem nimic altceva. Am stat şi am analizat scurt de unde a apărut iritaţia asta şi am ajuns la concluzia că principala cauză e înghesuiala de pe plajă. Cum am avut ghinionul să ne aflăm în plin sezon şi să nu ne permitem răsfăţul de a sta pe şezlonguri a trebuit să ne găsim câte un loc pe micile porţiuni de plajă libere. Aici înghesuiala întrecea orice mi-am putut imagina, era o luptă acerbă pe fiecare peticel de plajă. Dimineaţa când mergeam la plajă ne gaseam cu greu un loc în care sa ne întindem rogojinile, apoi era un adevărat efort să găseşti o ieşire la apă prin labirintul de culoare înguste de doar o palmă dintre cearceafurile înghesuite pe pietriş. Şi dacă la apă mai înaintam cumva, căci era distanţa scurtă, parcă iesirea spre casă, pe la amiază, era şi mai dificilă, iar traseul era definit de întoarceri, îmbârligături, întortocheală şi împiediceli care au stors din noi toată energia.

Bun, odată definită cauza nemulţumirilor nu ne-a mai rămas decât să o eliminăm şi să ne aventurăm în căutarea unei alte plaje mai liniştite.

La mare, cu soare, pe vapoare, dezamagiti si rataciti

Cum spuneam, am ajuns la mare, iubita mea mare. Am savurat valurile, mirosul, apa sărată, pietrişul ce fugea de sub picoare, plajele stâncoase şi pădurile de pini din jur. Am respirat adânc, ne-am odihnit, nici măcar nu am scos aparatul din geantă. Am vrut să simt, să încadrez fiecare moment în inimă şi nu să mă concetrez pe a face poze, poate cunoaşteţi senzaţia. Am înotat în apa adâncă, în care nu am ajuns cu picioarele până jos, am luptat cu panica de a nu avea nisipul sub picoare în cazul când obosesc sau îmi intră apă pe nas. Da recunosc, nu prea ştiu să înot, dar de asta tot nu mă las, iar marea e minunata exact de aceea, pentru că te ajută şi dacă nu eşti prea priceput. Acum e ciudat, că nici să zic că nu ştiu înota nu e tocmai corect, că de scufundat nu ma scufund chiar ca un bolovan, ştiu să mă ţin la suprafaţă şi să înaintez cumva, dar aşa mai freestyle, necoordonat corespunzător şi de aceea şi obosesc destul de repede, aşa că totuşi nu pot zice nici că aş şti înota. Dar oricât de neîndemânatică aş părea, şi oricât de repede aş obosi eu tot iubesc să mă bălăcesc în mare şi nu să stau la pârjolit pe mal.

ziua 3 - cu dor de mare şi vise împlinite

Am uitat să vă povestesc că în prima noapte am visat cum îmi iau zborul de pe podul Tarei. Aşa că am hotărât să nu plec de aici până nu mă dau cu tiroliana aia ce mă bântuia.

Era duminică şi am hotărât să o luăm la drum cât mai devreme pentru a ajunge în timp util la mare. Ne-am strâns cortul şi am pornit la drum înapoi către canion. A durat un pic până s-au mobilizat organizatorii căci era totuşi cam dimineaţă pentru astfel de activităţi. În timp ce am aşteptat, curiozitatea de a încerca experienţa asta a crescut şi în Marius, a ezitat el la început, dar parcă nu a vrut să se lase la mine, cel puţin aşa mi s-a părut. Aşadar până ce oamenii au pregătit liniile pentru folosire noi am fost deja doi care vroiam să le folosim, şi ca urmare ne-am dat amândoi în paralel. Eu am fost încântată şi m-aş mai fi dat de câteva ori iar Marius nu dădea semne că i-ar părea rău hotărârea luată.

Din păcate toate se termină, aşa şi timpul petrecut aici, dar consolarea plecării a fost promisiunea de a vedea marea la sfarşitul zilei deşi până acolo am mai avut încă un traseu lung şi extrem de frumos.

Ziua 2 - Parcul National Durmitor

Ziua a doua a început aşadar cu o trezire mai forţată, căci izoprenul nu e la fel de confortabil ca salteaua cum spuneam deja, dar speranţele noastre de rezolvare a problemei erau mari. Am savurat aşadar ceaiul încă călduţ din termos şi am admirat peisajul de poveste în care ne aflam.

După ce ne-am moşmondit noi cu duş, spălat pe dinţi şi toate cele, am pornit într-un final la drum spre oraş. Am vrut să căutăm petec pentru saltea şi să închiriem nişte biciclete pentru a explora cât mai pe îndelete parcul national. Dar cum bine ştiţi planurile de acasă nu se prea potrivesc cu cele din târg, aşa că nu ne-am ales nici cu petec nici cu biciclete.

 După câteva învârteli, ca de muscă beată, am reuşit in final să hotărâm ce vom face: o luăm la pas spre "Peştera de gheaţă" Ledena Pecina ( altitudine 2303 m - nimica toată). Eu tot insist că suntem la 1400 m şi că noi nu prea suntem alpinişti, că traseul nu are cum să fie de doar 3 ore şi tot aşa. Dar Marius NU, îmi pune la îndoială ambiţia şi o ţine sus şi tare că nu e mare brânză. Deci ne apucăm de urcat. Eu sceptică, Marius încrezător.

Din concediu - ziua întâi

Ne-am întors dintr-o excursie planificată din nou pe fugă, un fel de concediu de consolare cu timp redus care ne-a surprins până la urmă prin bogăţia peisajului şi multitudinea de lururi care am reuşit să le facem într-un timp relativ scurt.

Am pornit sâmbătă dimineaţa în plimbarea noastra spre Muntenegru. Pe la ieşirea din Belgrad ne-am rătăcit puţin şi am ajuns să ne mâncăm prânzul intr-o pădurice mai poluată decât orice loc vizitat până acum de mine. Nu credeam să gasesc un loc cu atâtea gunoaie, şi nu doar pe marginea drumului ci aruncate până adânc în pădure, fără raţiune, fără să îi pese nimanui de cum arată covorul pădurii pavat cu plastice de tot felul, cauciucuri, fierătănii, toate murdare, infecte si respingatoare. Am gasit totuşi un colţ din care nu se vedea parcă aşa tare mizeria, ne-am mâncat astfel sandwitch-ul şi ne-am continuat drumul în viteză.

După ce am intrat în Macedonia primul lucru care m-a uimit a fost o cariera de piatră, sau aşa părea, între timp m-am documentat şi am aflat că e de fapt exploatare de cărbune. Oricum impresionantă a fost dimensiunea exploatării care a depaşit  orice mi-aş fi putut imagina. Am mai vazut cariere dar alea par de jucărie faţă de aceasta. Era imensă, şi când spun imens mă refer la dimensiunile unui munte întreg. Noi am coborât pe drumul principal iar şantierul acesta se întindea de deasupra noastră, din vârful muntelui până in vale, unde pe o suprafaţă cât al unei localităţi nu vedeai decât piatră gri şi nişte utilaje ce păreau furnici dar a căror mişcare nici nu o sesizam datorită distanţei mari. Arăta ca şi cum cineva ar vinde muntele pe bucăţi, măcinate, mărunţite şi transformate in pulbere înainte, pentru a uşura transportul. Cam trist şi uluitor în acelaşi timp.

Dar peisajul sinistru a fost dat repede uitării căci au urmat munţi frumoşi, sălbatici şi serpentine cât cuprinde. Am ajuns astfel la Podul peste Tara - Đurđevića. Aici apa cristalină ne-a întâmpinat cu nuanţe magnifice de turcoaz. Aşa cum Grecia rămâne pentru mine ţara în care am văzut albastrul adevarat pentru prima oara, la fel pot spune şi de concediul ăsta că abia acum ştiu ce înseamnă cuvântul turcoaz cu adevărat. Tot drumul ne-am învârtit în jurul unor râuri săpate în munti calcaroşi şi dacă pe Cheile Nerei am învăţat că apa împreună cu calcarul dau nuante magnifice de turcoaz, aici s-a amplificat totul la o scară mult mai mare.

Când am ajuns noi la pod vremea părea să se strice.

Nici un weekend in oras !

Vara asta deviza mea e: nici un weekend petrecut acasă ! Şi mi-am propus să mă ţin cu sfinţenie de asta, chiar dacă iesim doar până la Mureş, sau mergem la parinţi, ideea e să părăsim orasul cât mai mult posibil.

Aşa că sâmbăta trecută am făcut o mica excursie de cercetare cu bicicletele in jurul localitaţii mele natale.

Reciclarea creativa - Cum sa refolosesti snurul de macrameu al bunicii

Materiale necesare:
-şnur de macrameu (crosetat de mult de bunica si abandonat de cand nu mai vede bine, dar puteţi dezmembra şi un macrameu vechi)
-culori acrilice
-pensulă
-foarfecă
-lanţ
-zale
-tortiţe pentru cercei
-cleşte
-ac

1.Tăiaţi două bucaţi egale din şnurul de macrameu.

Încercarea noastra de a vizita Cheile Nerei

Pe principiul: când viaţa îţi dă lămâi, fă-ţi o limonadă, ne-am trezit şi noi cu un mic concediu forţat planificat pe viteza dar executat ceva mai calm.

Deşi vremea parea ca nu va ţine cu noi, nu ne-am lăsat şi am pornit la drum într-o joi dimineaţă. Am început traseul cu directia Drobeta-Turnu-Severin căutând Porţile de fier. Le-am vazut pe primele, dar nu prea ne-au impresionat aşa că am căutat şi Porţile de fier II, în speranţa că vom putea vizita ceva. Am mers pe drumuri tot mai necirculate si mai salbatice până ce

Cum se face o sferă de mozaic

Materiale necesare:
-bucăţi de faianţă (deşeuri de la ultima renovare)
-adeziv pentru faianţă
-chit de rosturi
-bilă de polistiren
-ciocan
-cârpe
-burete
-şpaclu
-recipient cu apa
-recipient pentru amestecat adezivul
-RABDARE

Aşezaţi bucăţile de fainţă într-o cârpă si loviţi-le cu ciocanul până obţineţi bucăţi mici. Atenţie să fie cât mai mici bucăţile.

Amintiri de la Street Delivery Timisoara

Si anul acesta, ca in fiecare an, am incercat sa fac cumva sa imi petrec macar o zi la Street Delivery in Timisoara.

Anul asta am iubit gazonul pus pe strada, caci ne-a imbiat la relaxare si a mirosit a păşune. A schimbat total aerul din centrul Timisorii. Mi-ar place sa existe astfel de strazi prin oraşe, macar cele pietonale.

 

Programul de weekend

Ne vedem sambata in Timisoara !

Programul il gasiti aici

Inerţia - bat-o vina

Aşa cum a concluzionat cu mult timp in urmă Newton: un corp în mişcare tinde să rămână în mişcare iar un corp in repaus tinde să rămână în repaus daca nu există o forţă care să acţioneze asupra lui.

Ei din păcate eu ma aflu momentan într-o stare de repaus şi nu prea reusesc să gasesc forţa aia care sa imi dea un şut in fund şi să mă urneasca din loc.Am cam rămas pleoştită şi fără nici un chef de nimic după ce am zăcut in pat datorita unei răceli zrdavene cum nu am mai avut de ani buni, pentru care a trebuit chiar să imi iau liber de la lucru, ceea ce nu am mai facut de nu mai stiu cand caci organismul meu a avut talentul de a-mi strica mai degraba concediile decât sa mă oblige să imi iau liber. Eh, dar de data asta m-a linistit de tot, şi m-a ţinut aşa vreo doua săptămâni ca să imi arate că totusi o plimbare cu bicicleta prin ploaie nu e tocmai inofensivă, mai ales daca rămâi cu hainele ude pe tine. Mi-am invăţat lectia,... sper..., şi pe viitor o să încerc să am o pelerina la îndemână când se anunţă vreme rea.

Revenind însă la legile lui Newton eu tot in repaus am rămas, fără chef şi motivaţie iar vremea asta rece şi mohorâtă nu e de ajutor deloc.

Voi cum reuşiţi să vă urniţi in zile din astea?
Că parcă am uitat pentru ce ar trebui să ma zbat şi toate imi par inutile.