De casa noua si de drag!

Când am auzit-o pe mami că vrea să îşi cumpere o tăbliţă de "casă nouă" cu text motivaţional aproape că m-am supărat pe ea. Auzi tu, a văzut ea pe cineva pe facebook care face din astea! De parcă fiica ei a facut o facultate de arte chiar degeaba. Nici nu am lăsat-o să termine propoziţia şi nici nu am vrut să ştiu ce a văzut pe facebook dar îmi era clar ce am de făcut. 

I-am zis să îmi trimită câteva texte care i-ar place şi de restul o să mă ocup eu. Acum aş vrea să pot spune "zis şi făcut" dar din păcate ritmul meu de creare e mai lent aşa că s-ar potrivi mai bine: "zis, aşteptat, aşteptat şi în final făcut". Dar se pare că nu a fost cu nici un pic prea târziu căci am reușit să le fac decoraţiunea înainte de ziua lor aniversară, aşa că bucuria a fost mare se pare. 

Acum rămâne doar să îi găsim locul perfect şi - vorba aia din reclamă - să transformăm casă în cămin!

Toama fugitiva cu "flori de mac"

Octombrie! Nu îmi vine să cred că e deja octombrie! Unde a fugit toamna de anul ăsta? Parcă ieri erau încă temperaturi insuportabile de vara şi azi a venit iarna şi plouă aşa mărunt că am impresia că doar o adiere uşoară mai lipseşte să transforme stropii în fulgi. 

  

La ultima tură cu bicicletele prin pădure încă simţeam căldura cam apăsătoare şi am rămas uimită să găsesc o floarte de mac rătăcită prin pădure. Se pare că timpul a trecut totuşi mai repede pe lângă mine iar macul roşu aprins din depărtare era prevestitorul toamnei ce mi-a scăpat cumva printre degete. 

  

Privesc încă cu nedumerire pe geam şi sper totuşi la un octombrie auriu cu raze blânde de soare care să ne mai bucure cu un sfârşit de săptămâna pe la munte, prin păduri undeva la aer curat.

Visez la zile ce încep cu o ceaţă deasă, sufocantă şi totodată revigorantă şi care se transorma într-un zâmbet larg al cerului senin de toamna cu al sau soare jos ce învăluie pământul într-o lumina blândă.

Să se fi terminat totul aşa repede, pe nerăsuflate, pe nesavurate? Parcă nu vreau să accept încă. Mai trebuie să fie câteva raze de soare care mă aşteaptă să îmi fac timp. Timp de savurat cu toţi porii, timp de încărcat energia solară acolo unde e mai aproape de noi, în natură!

Aştept aşadar să fiu auzită de soarele blând de toamna şi o să revin apoi cu poze şi forţe proaspete, poveşti de vara şi treburi meşteşugite mai cu spor.

Explorand Peloponezul - Partea V - Methoni, Pilos, Plaja Voidokilia si castelul Navarino

Am stat noi cât am stat la pârjolit şi bălăcit, dar eu aveam în plan să dăm o fugă şi prin zona asta, mai ales că prin apropiere se afla o altă plajă emblematică a Peloponezului: Plaja Voidokilia. Aşa că, după ce ne-am mai revenit puţin, am pornit din nou într-o plimbare de o zi.

Dimineaţa am început-o cu vizita castelului din Methoni. Castelul, cu pereţii de piatră pe care cresc tufe verzi prin toate crăpăturile, a fost impresionant iar lumina a fost numai bună pentru a scoate în evidenţă cerul limpede ce contrasta cu piatră nisipie a zidurilor părăsite. 

Am profitat de orele dinaintea zăpuşelii de amiază ca să fie cât de cât suportabilă excursia. Chiar şi aşa plimbarea de la cetate până la mica fortăreaţa Bourtzi nu a fost una uşoară, şi, doar gândul că ne apropiem de umbră şi de marea răcoritoare ne-a împins să înaintăm. 

Eu am fost în lumea mea aici printre ruine înconjurată de albastrul marii. 

Explorând Peloponezul - Partea IV - Dimitrios Shipwreck, Stavri, Diros Cave, Finikounta

Cu greu m-am desprins de plaja cu vegetaţia exotică şi apa aceea limpede ca sticla, şi, deşi eram deja pe drum mai departe, încă visam cu ochii deschişi la acel albastru cristalin din Elafonisos.

Azi aveam de parcurs cam 160 de km pe coastele Laconiei până în inima Peninsulei Mani. Drumul, deşi nu era lung, a fost din nou unul pe care l-am parcus destul de încet, când cu marea în stânga noastră, când şerpuind peste munţi, când rătăcind prin livezi de măslini sau portocali.

Explorând Peloponezul - Partea III - Monemvasia, Portul Gerakas, Elafonisos

În Monemvasia am ajuns seara destul de târziu, dar parcă nu am vrut să ratez ocazia de a vedea "Oraşul Ascuns" cu felinarele aprinse, aşa că, deşi obosiți, tot ne-am pornit la o plimbare nocturnă pe străduţele înguste din piatră bătrână.

Pentru piatra asta şlefuită, călcată în picioare de sute de mii de oameni secole de-a rândul, am o slăbiciune de nedescris. Orăşelele astea cu străzi înguste şi miros de mare în noapte îmi fac mereu inima să bată un pic mai tare.

Exploarând Peloponezul - Partea II - Argos, Mykene, Nafplion, Sparta, Mystras

Cu o întârziere de aproximativ o oră faţă de planul întocmit de acasă pornim la drum, cu următoarea destinaţie: Argos. Drumul e lin şi soarele nu mai are putere asupra noastră, am pornit aerul condiţionat şi am început să ne revenim aşa încet din nebunia cu mocăniţa grecească.

Pe când ne arpoiem de autostrada ce trebuia să ne ducă la destinaţie, Marius insistă să o ocolim. Încerc să îi explic că nu prea avem cum, că ea taie drumul nostru fix de-a curmezişul şi, singurul drum pe care îl văd pe harta detaliată a Peloponezului, pare pare să fie unul neasfalat, şi nici ăla nu e sigur că trece pe sub sau peste autostradă. El, căpos, insistă să schimb setările din GPS şi să încercăm totuşi. Nu mai am nervi să îl contrazic, şi fiind doar o distanţă relativ mică până la punctul de răscruce îl las să se lămurească cu ochii lui, că nu ai cum să convigi un "Toma necredinciosul" că ştii citi o harta şi că GPS-ul nu ştie să facă asta mai bine decât tine.

Soarele era pe apuse şi noi trecem pe lângă o capela/biserica ciudăţică, parcă construită din resturi de foste clădiri. Arhitectură mă duce cu gândul la biserica de la Densuş şi mă pun să o pozez în treacăt. Suntem obosiţi şi nu prea mai am chef nici de poze, dar arhitectura e prea interesantă şi lumina parcă prea invită la pozat aşadar cobor repde, desculţă şi fac câteva poze pe fugă.

Mai mergem câţiva kilometri până la drumul buclucaş desenat cu linie minusculă, albă pe hartă şi

Explorând Peloponezul - Partea I - Mega Spileo - Kalavrita cu mocănița grecească

Nici nu ştiu dacă îmi mai amintesc bine toate peripeţiile de anul trecut, dar acum, că se apropie iar perioada de concediu, parcă mă apucă nostalgia şi simt nevoia să povestesc pe îndelete aventura noastră din Peloponez.

M-a cam luat valul şi nu cred că am fos conştientă în ce mă bag, dar am planificat şi executat anul trecut un roadtrip prin mai tot Peloponezul. Şi nu vă imaginaţi că am luat avionul până la Athena şi am închiriat apoi vre-o masină, nu, noi am plecat de acasă cu maşina noastră, că, cine nu ştie din timp când primeşte concediu nu prea are cum să îşi cumpere bilete de avion la un preţ rezonabil, aşa că am ales varianta "hardcore" de condus de la început până la capăt.

Prima zi am început direct cu belele. Marius şi-a ras barba seara dinainte de plecare, şi s-a trezit că acum pare părul mult prea lung, aşa că sâmbătă, dis-de-dimineaţă, căutam o frizerie ce să fie deschisă înainte de ora 9.00. Spre surprinderea mea, cam la a treia încercare, am avut succes şi până pe la 9 am şi pornit la drum. Ziua am petrecut-o mai toată pe drum, la fel ca cea de-a doua şi bineînțeles și ultimele două. Am ajuns după aproximativ 10-11 ore de condus şi ne-am bucurat enorm de piscina hotelului, care ne-a mai oferit puţină relaxare înainte de culcare.

Workshop de restaure mobila

Sunt ruptă de oboseală și nu îmi vine să cred la ce probă de pictat viteză m-am înhămat. Eu am pornit la drum cu gândul că voi participa la un curs, în care, eventual, vor fi câteva exemple practice şi m-am trezit într-un maraton nebun de trei zile în care nu am apucat nici să mănânc, decât pe fugă. Dar haideţi să o luăm cu începutul şi să vedem ce s-a întâmplat.

La vernisajul expoziţiei de stampe japoneze văd un afiş de la Citizenit în care e trecut un workshop de restaurare mobilă. Îmi sclipesc ochii şi o conving şi pe Alina destul de uşor să mergem să vedem ce o fi de el. Mă bucur să aud că şi Moni e interesată şi mă gândesc că dacă nu o fi mare brânză de workshop măcar avem ocazia să ne mai întâlnim şi noi. 

Săptămâna mea a început liniştită, cu o zi liberă, aşa că, teoretic, sunt pregătită de workshop. Mă trezesc marţi că am o zi destul de plină la lucru, şi trebuie să stau peste program. Ca urmare nu reuşesc să ajung pe ora 18.00 ca să prind tot ce se vorbește, dar mă strecor pe undeva şi ascult dicuția despre smirghelit, decapant şi îndepărtarea termică a vopselelor de pe mobila veche. Se mai discută câte ceva despre carii şi conservarea mobilierului, dar din păcate la cum m-am grăbit să ajung nu am reuşit să îmi iau un caiet să îmi notez substanţele în cauză. 

Alina, deşi stă la doar câţiva metri de fabrică, reuşeşte să întârzie şi mai mult decât mine, iar Moni s-a zăpăcit în date şi mi-a zis că nu promite că ajunge de azi. Până mă duc şi eu să îmi lipesc numele pe piept pare se că am pierdut ceva, căci deodată aud că trebuie să îşi aleagă fiecare un partener şi un obiect din cele expuse. Ochesc un scaun drăguţ, dar până mă hotărăsc eu cineva l-a şi şutit aşa că pun mâna pe un sertar cu două mânere şi aştept cu nerăbdare să vină Alina. 

Ea ajunge chiar după ce ni s-a spus să ne alegem un finisaj, pe care dorim să îl aplicăm piesei de mobilă aleasă. Ne tot uităm noi la toate efectele frumoase de crăpare, rugină şi alte patine interesante dar parcă uşa aceea cu flori pictate ne zâmbește. Mai dăm o tură să vedem ce finisaj să alegem şi tot la uşa pictată ne întoarcem. Alina se îngrozeşte puţin la gândul de a picta dar florile alea pictate tot îi fac cu ochiul. Eu, încrezătoare şi inconştienţă, pun mâna hotărât pe uşa pictată şi ne pecetluiesc soarta pentru următoarele trei zile.

Savurând primăvara pe bicilete - Tura Tauț-Minișu de Sus-Vașoaia-Minișel-Tauț

Primăvara de anul ăsta a început în forţă, cu călduri de vară şi weekend-uri cu exesiv de mult soare, iar eu nu am putut decât să o las mai moale cu lucrul şi să mă apuc de savurat vremea bună.

Am evadat cu bicicletele cât am putut de des şi aşteptăm cu nerăbdare ca temperaturile să crească şi pe timp de noapte, ca să ne luăm şi cortul cu noi şi să petrecem şi mai mult timp în natură, cu foc de tabăra seara, şi tot tacâmul!

Până una alta am ales să ne plimbăm în ture scurte şi relaxante. Marius a găsit un traseu ce părea interesant şi nu necesita prea mult timp aşa că am zis că o luăm pe o cale bătută şi sigur nu vom da greş.

Am pornit într-o duminică pe la 10.00 din Arad şi speram să ajungem repede la Tauț, dar drumul era destul de rău aşa că nu cred că am pornit pe traseu înainte de ora 12.00. Oricum nu ne-a speriat asta prea mult, căci tura se anunţa una uşoară de 4-5 ore, şi chiar şi cu pauze excesive de pozat nu ar fi trebuit să ne facem griji, aşa că am pornit voioşi la drum.

In sfârșit primăvară

Raze de soare, prima plimbare pe bicicletă prin pădure, miros ameţitor de toporaşi, roţile îngreunate de noroi, zâmbet larg pe buze, rucsacul greu cu echipamentul foto în spate, razele ard tot mai tare prin colanţii negrii, floricelele din pădure îşi diversifică culorile, soare galben, flori galbene, zâmbet cu parfum de toporaşi, oboseală plăcută pe când se ascunde soarele, un duş fierbinte şi o seară liniştită petrecută cu prietenii.

 La cât mai multe zile ca acestea!

Cum a fost la Spring Fair Timisoara

Sâmbătă am dat o fugă până în Timişoara, căci nu am vrut să ratez ocazia de a mai ieşi puţin din monotonia iernii ăsteia ploiase, ce m-a cam ţinut captivă în casă.

De când am văzut pe facebook afişul de la Spring Fair mi-am frecat mâinile şi m-am chinuit într-o dulce nerăbdare. Deşi am avut încă multe de rezolvat am reuşit totuşi să mă organizez şi să îmi păstrez dupamasa liberă.

Începem anul creativ

Nu îmi vine să cred cum trece timpul! Dar parcă decembrie întodeauna aşa e, sau cel puţin la mine, căci începând cu sărbătoarea de Moş Nicolae o ţin într-un chef aproape continuu şi îmi petrec tot timpul liber cu prietenii. Timp pe care în restul anului am senzaţia că îl pierd printre degete şi oricât mă zbat tot nu îmi ajunge. Dar decembrie e altceva, e relaxare , e vreme pentru familie şi prieteni, e timpul pentru vizionat filme, băut ceai cu scorţişoară şi uitat de online şi postări.

Ştiu că am neglijat blogul, din nou, la fel cum am neglijat şi magazinul de bijuterii, dar nu am  uitat de ele ci doar au căzut o treapta mai jos pe lista de priorităţi. Nu va faceţi însă griji, o să vin tare din urmă.

Pentru asta am profitat de faptul că am mai avut nişte zile rămase din concediul de anul trecut şi mi-am prelungit concediul de crăciun cu o săptămâna creativă petrecută aproape în totalitate meşterind. Randamentul nu a fost totuşi pe cât aş fi sperat eu dar am câteva lucruşoare drăguţe ce stau acum cuminte pe birou şi îşi aşteaptă rândul la pozat.

În săptămâna asta liberă de griji am reuşit să termin câteva proiecte şi idei ce îmi zburdau de mult prin cap, aşa că, acum e loc pentru proiecte noi :)

Sper să reuşesc în curând, să fac şi photoshooting-ul pentru Etsy şi să postez apoi broşele cu munţi desenaţi pe lemn, colierele cu litere pirogravate şi nişte portrete personalizate despre care o să povestesc în altă postare mai pe larg.